Skip to main content

Cu prilejul împlinirii vârstei de 82 de ani, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Negru Vodă, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În această zi de aleasă sărbătoare, credincioșii prezenți au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru darul vieții și pentru bogata slujire arhierească a Ierarhului, desfășurată cu dăruire și statornicie de-a lungul anilor.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită în Altarul de vară al mănăstirii, în prezența numeroșilor credincioși.

Cu această ocazie, la sfârșitul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba Parastasului pentru pomenirea vrednicului de amintire Părinte Stareț Serafim Caiea, trecut la Domnul în ziua de 9 iunie 2020, precum și pentru toți ctitorii, binefăcătorii și viețuitorii adormiți ai acestei sfinte mănăstiri. În duh de rugăciune și recunoștință, cei prezenți au înălțat cereri către Dumnezeu pentru odihna sufletelor lor, în lumina cea neînserată și în pacea veșnică a Împărăției Sale.

Fiii duhovnicești și toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit, au venit astăzi la Mănăstirea Negru-Voda să aprindă o lumânare pentru odihna sufletului celui care a plecat fulgerător către ceruri  în urmă cu 6 ani.

Părintele stareț Serafim Caiea a văzut lumina zilei în data de 30 august 1977 în satul Hangu din județul Neamț, având numele de botez Gheorghe Mihai.

Începuturile mănăstirii Negru Vodă se regăsesc în anul 1215 , aceasta trecând ulterior prin diferite etape de rezidire și restaurare. Desființata în 1959 de regimul comunism, a fost reînființată în anul 1989, prin grija inaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, funcționând în prezent ca mănăstire de călugări. În ultimii ani, aşezământul monahal muscelean a trecut printr-un amplu proces de restaurare finanțat cu fonduri europene.

Mănăstirea Negru Vodă este una dintre cele mai vechi și mai importante mănăstiri din Țara Românească, aflată în orașul Câmpulung Muscel, județul Argeș. Tradiția spune că a fost întemeiată de Radu Negru Vodă, domnitorul legendar considerat întemeietor al Țării Românești, în jurul secolelor XIII-XIV.

De-a lungul timpului, aici au viețuit călugări și duhovnici cunoscuți, iar mănăstirea continuă să fie un loc de pelerinaj și rugăciune.

Mănăstirea este situată în inima orașului Câmpulung, într-un spațiu care păstrează liniștea și frumusețea vechilor vetre ortodoxe, fiind loc de pelerinaj și rugaciune pentru credincioșii care caută întărire sufletească.