Primul gând care trebuie să izvorască din mintea noastre este de a aduce din inimă și din tot sufletul, laudă și mulțumire Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru că au binevoit a ne zidi, aducându-ne în frumusețea acestei lumi văzute!
Pentru această bucurie trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu prin Rugăciune de laudă.
Această stare firească ne îndeamnă a asculta Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură.
Înainte de noi oamenii, oștirile cerești proslăvesc pe Dumnezeu[1], iar aceste oștiri mai mult decât noi, înalță slavă lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos[2], pentru negrăitul Său dar[3], de care am fost învredniciți noi oamenii.
Cel dintâi gând și marea stăruință către Dumnezeu este ca El, să ne asculte rugăciunile pentru iertarea păcatelor, săvârșite pe parcursul vieții. Drept model ne stă Psalmul 50, care începe astfel: “Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea”!
Se cuvine ca îndată ce am rostit celebrul psalm al lui David, să-I aducem mulțumire lui Dumnezeu, cum îndemna Sfântul Apostol Pavel pe creștinii din Roma și azi pe noi cei din România: “Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru!”[4]
Cea dintâi îndatorire a noastră, atunci când ne arătăm, prin Rugăciune de Recunoștință, mulțumirea către Dumnezeu de a nu uita darul de bunuri spirituale, înainte de cele materiale, zicând plini de evlavie, ca dumnezeiescul Pavel: „Mulțumesc lui Hristos Domnul nostru, care m-a întărit, care m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus în slujba Lui”[5]. Așa suntem chemați și noi să mulțumim lui Dumnezeu pentru bunătatea și milostivirea dumnezeiască, pentru că: “Îndurat și milostiv este Domnul, îndelung răbdător și mult-milostiv… În ce chip a miluit Tatăl pe fii, așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El”[6].
Alt dar al lui Dumnezeu pentru care trebuie să-I mulțumim, cu adâncă recunoștință, este darul răscumpărării noastre din robia păcatelor care duc la moarte: “Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Pentru că ați fost cumpărați cu preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu!”[7]
Înfrățit cu darul răscumpărării noastre este darul mântuirii, darul desăvârșit. Iată cum zice Isaia profetul, când scrie: “Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie și tresaltă de bucurie sufletul Meu întru Dumnezeul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veșmântul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună și ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă”[8].
Neclintiți în credință, să ne aducem aminte de darul mântuirii, așa precum nu uita Pavel apostolul, când scria creștinilor din Colose: “Mulțumind cu bucurie Tatălui Celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat întru împărăția Fiului iubirii Sale, Întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor”[9].
Rugăciunile de cerere, trebuie făcute cuviincios, cu evlavie, stăruitor întru nădejdea împlinirii și cu deplina iertare a tuturor celor care ne-au greșit pe parcursul vieții. Fără aceste condiții, rugile noastre pot bate în zadar la ușile Paradisului, pentru a ajunge la inima lui Dumnezeu. Cererile noastre sunt numeroase. Ele încep cu rugămintea, ca Dumnezeu să ne izbăvească de primejdii și de moarte: “Că mare este mila Ta spre mine și ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos, căci Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat și milostiv ești; îndelung răbdător și mult-milostiv și adevărat fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc și să se rușineze că Tu, Doamne, m-ai ajutat și m-ai mângâiat”[10].
Rugăciunea stăruitoare trebuie făcută și pentru a ne izbăvi de vrăjmașii cei văzuți și cei nevăzuți, fără să-i condamnăm sau să-i judecăm întru ceva, rugându-ne ca și Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul: “Că după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmașilor noștri, ne va îngădui să-I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfințenie și neprihănire în toate zilele vieții noastre”[11].
Cât de mângâietor este să facem rugăciuni pentru biruința Evangheliei în întreaga lume? Creștinilor din Corint, Sfântul Apostol Pavel le scrie, mulțumind lui Dumnezeu, astfel: “Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul lui de biruință în Hristos și Care răspândește prin noi, în orice loc, mireasma cunoștinței Lui”[12]. Aceste sincere rugăciuni de sfântă solidaritate cu cei care răspândesc Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fie adresate și pentru cei care aud, păstrează și împărtășesc și altora dulceața învățăturii mântuitoare, în numele Domnului Iisus Hristos.
Să nu uităm și rugăciunile de convertire către dreapta credință a unora dintre noi, dar și convertirea noastră personală din legăturile păcatului, păcat care ne duce pe cărările rătăcirii și a morții: “Dar acum, izbăviți fiind de păcat și robi făcându-ne lui Dumnezeu, aveți roada voastră spre sfințire, iar sfârșitul viața veșnică”[13].
Cât de mângâietoare sunt scrisorile Sfântului Apostol Pavel, către creștinii din Roma, cărora le scrie: “Mulțumesc întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos pentru voi toți, fiindcă credința voastră se vestește în toată lumea. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia îi slujesc cu duhul meu, întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi, cerând totdeauna în rugăciunile mele, ca să am cumva, prin voința Lui, vreodată bunul prilej ca să vin la voi”[14].
Dar rugăciunea de mulțumire adusă lui Dumnezeu, pentru harul dat altora și nu numai nouă? Câtă sensibilitate și bunătate! Adevărată iubire în comuniune cu Dumnezeu și cu oamenii! Iată același divin Apostol Pavel: “Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-ați îmbogățit deplin întru toate, în tot cuvântul și toată cunoștința. Astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi, întrucât voi nu mai sunteți lipsiți de niciun dar, așteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos”[15].
O, Doamne, dar rugăciunea pentru întreaga omenire și pentru fiecare dintre noi! Câtă solidaritate sfântă! Iată cum scrie ucenicului său Timotei, înaripatul Apostol Pavel: “Vă îndemn, deci, înainte de toate, să facem cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii. Pentru împărați și pentru cei care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viața pașnică și liniștită, întru toată cuvioșia și bunacuviință. Căci lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și la cunoștința Adevărului să vină”[16].
Atunci când lucrurile merg rău în țară și în lume este semn vădit că sunt prea puțini cei care se roagă cu adevărat lui Dumnezeu, pentru cei care conduc destinele lumii create de El și că, suntem vinovați, fiecare în parte, de insuccesele și relele care străbat omenirea.
Când seceta, boala, furtunile, fulgerele, trăsnetele și răutățile de tot felul vin asupra noastră și ne cuprind aria vieții, Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ne îndeamnă să plecăm de îndată genunchii și fiecare în parte, dar și în comuniune să înălțăm rugi fierbinți către Dumnezeu, ca să ne izbăvească de toată întâmplarea cea rea.
Pe lângă puținele dovezi biblice, din cele foarte multe, despre rugăciune și celebrii rugători la Dumnezeu, dintre care cel dintâi a fost Iisus Hristos, Domnul nostru, spre mângâierea noastră vom arăta și câteva mărturii ale Sfinților Părinți. Iată, de pildă, Sfântul Ioan Gură de Aur: “Rugăciunea este cea dintâi datorie a creștinului. Este “vreme pentru orice lucru de sub cer”, spune Eclesiastul la capitolul 3, 1. Cum dar să nu fie vreme pentru rugăciune, care este cel dintâi lucru de sub cer? Rugăciunea este suflarea omului duhovnicesc. Așa cum prin respirație omul trage aerul din jurul său și inspiră din el vitalitatea și forța, tot astfel prin rugăciune, sufletul se deschide în fața Duhului lui Dumnezeu, prezent pretutindeni și primește din El viață și putere duhovnicească”.
Confratele Sfântului Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, ne îndeamnă: “Să nu uitați, se întâmplă ca cineva să înceapă rugăciunea ca un păcătos și să o termine ca un drept!”, adăugând “Capul tuturor virtuților este dragostea, fără de care nici postul, nici privegherea, nici osteneala, nu înseamnă nimic. Diavolul îl poate imita pe om în toate! Îi vom zice de post? Nici el nu mănâncă nimic; îi zicem de priveghere? El nu doarme niciodată și umblă mereu răcnind ca un leu. Numai dragostea și smerenia nu le poate imita”.
Vom medita, desigur, cu puțină osteneală și la cele cuprinse în scrisul Sfântului Efrem Sirul: “Rugăciunea fără dragoste nu este ascultată, pentru că numai dragostea deschide ușile rugăciunii și dacă vrei ca rugăciunea ta să zboare liber până la Dumnezeu, atunci dă-i două aripi: postul și milostenia”.
Iar ca maximă prudență, să ascultăm ce spune Sfântul Ioan Scărarul: „Să nu te mândrești când te rogi pentru alții și ești ascultat pentru că ceea ce a lucrat în adânc a fost credința lor”.
Înainte de a ajunge la capătul acestui cuvânt voi spune, ceea ce unii deja știu, dar mai ales pentru cei care nu știu. Când eram și eu ciobănaș de oi, în Munții Neamțului, am văzut un lucru care m-a uimit. Oile și boii, înainte de culcare, își alegeau un loc, cu grijă multă, făceau un semn jos cu copita, un fel de cruce și apoi se culcau.
Am văzut, așadar, cum regnul animal se roagă în legea lui. Cât de mult m-am bucurat! Și azi sunt fericit că am văzut cum animalele, zise de noi, necuvântătoare, totuși se roagă, trezindu-ne și pe unii dintre noi la realitate. Ce să mai spun de trilurile păsărilor, care laudă pe Dumnezeu, dis de dimineață?
Și apoi să nu crezi cu înflăcărare că: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria?”[17]
Calinin Argeșeanul
[1] Luca 2, 13.
[2] Romani 1, 8; 7, 25; Efeseni 5, 20; Coloseni 3, 17; Evrei 13, 15.
[3] II Corinteni 9, 15.
[4] Romani 7, 25.
[5] Timotei 1, 12.
[6] Psalmul 102, 8; 13-14.
[7] I Corinteni 6, 19-20.
[8] Isaia 61, 10.
[9] Coloseni 1, 12-14.
[10] Psalm 85, 12, 14, 16.
[11] Luca 1, 74-75.
[12] II Corinteni 2, 14.
[13] Romani 6, 22.
[14] Romani, 1 8-10.
[15] I Corinteni 1, 1-7.
[16] I Timotei 2, 1-4.
[17] Psalm 18, 1.
