Atunci când Cioran scria despre Dumnezeu, că s-ar cam plictisi, nu înţelegea absolut nimic despre Dumnezeu şi despre lucrarea Lui. Cred că acest Cioran, chinuit de toate fantomele, a adunat în scrisul lui tremurând, cele mai mari hule îndreptate către Dumnezeu.
Cu toate acestea, era extrem de contradictoriu, adică, a se vedea, că ce scria azi potrivnic, nu peste multă vreme „dregea” din mers. Ce pot însemna: „Din plictiseală, printr-un lung proces, putem ancora în Dumnezeu!”, sau: „Chiar şi când credem că l-am alungat pe Dumnezeu din sufletul nostru, El tot mai zăboveşte acolo…!”, precum şi: „De câte ori mă cuprind vrăjile plictiselii, de atâtea ori îmi întorc ochii spre cer.”
Plictisul lui Cioran avea intermitenţe!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
