Sunt în viaţă întâmplări neîntâmplătoare, dacă pot să mă exprim aşa. Mare mi-a fost mirarea, dar şi spaima, când pe la miezul nopţii sunt solicitat să primesc într-o convorbire de taină pe doi inşi, care după cum am văzut, erau pândiţi de primejdii invizibile dar prezente în sufletele lor.
I-am invitat la loc de taină.
– Părinte Calinic, zice abia şoptit, Geta Beldie, personajul nu numai misterios dar şi lucrător, ca specialistă în patrimoniu cultural naţional, suntem în mare primejdie!
– Ce s-a mai întâmplat? întreb pe doamna Beldie, fiinţa care s-a ocupat de amenajarea muzeului Cotroceni şi a întregului aranjament artistic al Castelului Peleş.
– Familia Ceauşescu a dispus dărâmarea bisericii Mănăstirii Cotroceni. Deja pictura a fost extrasă pe porţiuni sumare, pietrăria, ancadramentele de la uşi, ferestre, capiteluri, stâlpi, au fost adunate pentru a fi transportate şi aruncate la groapa de gunoi a Bucureştilor. Mâine va fi transportată şi cărămida din secolul XVII şi totul va fi ras de pe faţa pământului.
– Şi ce pot să fac eu? O întreb în şoaptă pe cucoana cu bucle frumoase şi ochi verzi.
– Am reuşit să salvăm pietrele de mormânt ale Familiei Domnitorului Şerban Cantacuzino pe care le-am adăpostit la Biserica Ghica Tei. Mă tem că va auzi Elena Ceauşescu şi m-am nenorocit, mai îngână cu suspine, în disperare, doamna cu voinţă şi suflet de aur.
– Ne-au mai rămas ancadramentele de piatră şi dacă nu le salvăm în noaptea asta, vor fi distruse şi aruncate la gunoi, mă lămureşte în ton sacadat, arhitectul plin de curaj, însoţitorul doamnei înfricoşate.
– Vă rugăm, ajutaţi-ne să salvăm pietrăria bisericii, monument istoric! Să acceptaţi adăpostirea într-un loc sigur şi ferit de ochii lumii, în spaţiul Mănăstirii Cernica.
Prin minte îmi treceau tot felul de gânduri. Spaima lor a început să mă cuprindă şi pe mine, chiar dacă mă arătam neafectat de povestea din dricul nopţii.
– Vă rugăm să salvaţi pietrăria bisericii, chiar în noaptea asta! Mâine e prea târziu. Vom spune acolo că am transportat totul la groapa de gunoi şi s-a acoperit cu pământ.
– Credeţi că se va păstra discreţia transporturilor? întreb, cu gândul că e potrivit de salvat ce se mai putea salva din ctitoria cantacuzină.
– Este riscant cu adevărat, dar se merită. Sperăm că va fi bine. Dacă se află, toţi vom fi pedepsiţi.
Dintr-o geantă suplă, arhitectul scoate un dosar cu un inventar al pietrăriei de la biserica Mănăstirii Cotroceni, semnat ca predători de către cei doi oaspeţi nocturni şi nepoftiţi. Se aştepta semnătura de primire a acelui inventar, poate, născător de gâlceavă şi pedepse exemplare.
N-am mai stat pe gânduri. Am semnat spre marea lor bucurie. Până în zori de zi, întregul inventar cu pietrăria bisericii a fost adăpostit în insula Sfântul Nicolae de la Cernica. S-a acoperit cu paie şi frunze, iar pe deasupra s-a pus pământ. Până la amiază, era deja totul îngrădit.
Au trecut anii. S-a găsit cu precădere ca fosta biserică să fie reconstruită. S-a adus pietrăria şi cu ea s-a refăcut, în incinta Palatului Cotroceni, biserica ce a fost demolată pe vremea lui Ceauşescu. Aşa s-a salvat un monument prin grija specialiştilor şi a Preşedintelui României, Traian Băsescu. Biserica a fost sfinţită de Părintele Patriarh Daniel al Bisericii Ortodocşilor români de pretutindeni.
Clopotul turnat de maestrul Radu Blotor de la Baia Mare, vesteşte tămăduirea rănii unei biserici seculare.
Curajul Getei Beldie m-a impresionat definitiv.
Îmi era ruşine să nu răspund pe măsură.
Am scris aceste lucruri ca să se ştie de cei care iubesc zestrea de aur a unui popor martir de-a lungul mileniilor.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
