Skip to main content

Sâmbătă, 10 mai 2025, Revista „Curtea de la Argeș” a aniversat 15 ani de cultură și identitate românească, fiind o publicație de prestigiu, care a promovat constant valorile identitare și patrimoniul spiritual românesc.

Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat o slujbă de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu, dar și pentru toți cei care au trudit pe altarul culturii, de-a lungul timpului.

Evenimentul a continuat în sala de spectacole a Centrului de Cultură și Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș, unde, fondatorul și gazda întâlnirii, academicianul Gheorghe Păun, a rostit un cuvânt de bun venit oaspeților veniți din toată țara și mai ales din Republica Moldova, mulțumind pentru osteneala de a participa la acest eveniment anual, dar și pentru râvna cu care aceștia trimit articole care apar în paginile revistei.

După sesiunea în care a fost evocată istoria celor 15 ani de apariție, a urmat un moment cultural-artistic susținut de Maria Gheorghiu, urmat fiind de reprezentarea piesei de teatru „Ana lui Manole” de Sebastian Ungureanu, în regia lui Gabriel Martin, cu o coloană sonoră întemeiată pe interpretarea violoncelistului Adrian Naidin.

Lansată pe 1 decembrie 2010, revista a ajuns la 173 de ediții, în paginile cărora au semnat academicieni, scriitori, artiști plastici, istorici și personalități ale culturii naționale.