Ziua Internațională a Poeziei, sărbătorită anual pe 21 martie, reprezintă un moment de reflecție asupra importanței poeziei în cultura și educația umanități. În acest context, Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului a organizat o activitate educațională deosebită, menite să celebreze forța expresivă a versurilor și să cultive gustul pentru frumos în rândul elevilor.
Evenimentul s-a derulat în baza parteneriatului dintre Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză și Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului.
Elevii, îndrumati de doamna profesoară Maria-Georgiana Pandelică, au avut ocazia de a recita poezii aparținând unor autori consacrați, abordând teme diverse, atât literare, cât și religioase. Doamna profesoară a vorbit despre importanța cuvântului scris în formarea spirituală și morală a tinerilor.
Poezia nu este doar o formă de expresie artistică, ci și un mijloc esențial de cultivare a sensibilității estetice, de dezvoltare a gândirii critice și de înțelepciune. Prin recitare și analiză, copiii au ocazia să înțeleagă mai profund trăirile poetice, să-și dezvolte vocabularul și să-și formeze un simț estetic rafinat. Poeziile sunt adesea bogate în imagini, metafore și expresii originale. Copiii, prin familiarizarea cu aceste structuri lingvistice, își îmbogățesc vocabularul și dobândesc o înțelegere mai profundă a limbajului, învățând cuvinte și expresii pe care nu le-ar folosi în conversațiile zilnice.
La activitate au participat Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a transmis binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și a îndemnat copiii să citească și să scrie poezii și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.
Activitatea organizată la Școala Gimnazială Valea Danului se înscrie în obiectivele Concursului Naţional Catehetic ”Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”.
Aceasta a fost un prilej de bucurie intelectuală, de aprofundare a dragostei pentru poezie și a evidențiat rolul pe care educația religioasă și literară îl au în dezvoltarea armonioasă a tinerilor. Astfel de evenimente contribuie la creșterea interesului pentru literatură și spiritualitate, oferind elevilor modele autentice de inspirație și reflecție asupra valorilor umane fundamentale.