Ziua de 7 decembrie are o importanță deosebită pentru credincioșii argeșeni și, în general, pentru toți ortodocșii români, Biserica noastră pomenind-o pe Sfânta Muceniță Filofteia. Cu aceasta ocazie, noua catedrala arhiepiscopala din municipiul Curtea de Arges si-a sarbatorit hramul.
In aceasta dimineata, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu această ocazie Chiriarhul Eparhiei a transmis pelerinilor să fie buni și milostivi ca și Sfântulița de la Argeș. A mulțumit credincioșilor veniți la Curtea de Argeș pentru răbdare și pentru dragostea pe care o au față de Sfânta Muceniță Filoteea.
La racla cu moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, așezată în interiorul bisericii, au venit să se închine astăzi foarte mulți credincioși. Aceștia au considerat că trebuie să se întâlnească cu Sfânta de la Argeș, muțumindu-i pentru mijlocirea pe care o face neîncetat la Dumnezeu.
Cinstitele moaste ale Sf. Mc. Filoteia se află la Curtea de Argeș din secolul al XIV-lea, mai precis de 624 de ani.
Aduse în Țara Românească în anul 1396, cinstitele moaște ale Sfintei Mucenițe Filoteeea au fost depuse în Biserica Domnească din Curtea de Argeș, pe atunci catedrală mitropolitană. Au rămas în acest loc pănă în anul 1893 când au fost așezate pentru o perioadă foarte scurtă în bisericile Sf. Mc. Gheorghe și Olari din municipiul Curtea de Argeș. În timpul primului război mondial pentru a fi protejate au fost duse la mănăstirea Antim din București, iar în anul 1949 au fost depuse în Paraclisul Arhiepiscopal din Curtea de Argeș. În anul 2018, la implinirea a 800 de ani de la martiriul sfintei, a fost sfintita noua catedrala arhiepiscopala si cu aceasta ocazie moastele au fost asezate definitiv in interiorul bisericii.