Skip to main content


Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională și Biserica noastră strămoșească, precum şi integritatea teritorială a statului român.



 

Cu acest prilej, în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, a fost oficiată slujba parastasului pentru toți ostașii români care și-au dat viața pe toate câmpurile de luptă pentru libertatea și demnitatea poporului român. Slujba a fost oficiată de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Au participat membri ai Filialei Județene Argeș „Posada” a A.N.C.M.R.R., coordonați de domnul col (rtr.) Laurențiu Domnișoru, precum și prințul Nicolae alături de soția sa.

S-a făcut veșnica pomenire pentru regii și reginele României, care își duc somnul de veci în ctitoria Sfântului Neagoe Vodă Basarab.

Slujba de pomenire a continuat și în noua Catedrala Arhiepiscopală unde, în Necropola Regală a fost pomenit Regele Mihai I, de la a cărui naștere se împlinesc o sută de ani.

25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.