Într-o atmosferă de aleasă prețuire și deschidere culturală, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Asistent Universitar Adrian Sturzu, medic cardiolog în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București), a efectuat o vizită documentar-duhovnicească la Palatul Mitropolitan din Curtea de Argeș.
Ghidat de părintele Enache Adrian și însoțit de părintele prof. Rafael Vintilă, consilier filosofic și analitic, distinsul oaspete a avut ocazia de a admira valoroase obiecte de patrimoniu, care dau mărturie despre continuitatea, rafinamentul și profunzimea tradiției ortodoxe și regale românești.
Printre exponatele prezentate s-au numărat icoane vechi de peste cinci secole, adevărate comori ale artei sacre, păstrate cu grijă și evlavie în incinta reședinței mitropolitane. De asemenea, vizita a inclus prezentarea unor obiecte remarcabile aparținând familiei regale: șarete istorice, camerele de creație ale Reginei Elisabeta, precum și obiecte de cult donate de Regele Carol I. În mod special, au fost evidențiate tronul primului episcop al Argeșului, vrednicul de pomenire episcop Iosif, și cârja păstorească din argint, transmisă, cu solemnitate, din generație în generație, de la un ierarh la altul.
Deosebită admirație au stârnit și tablourile semnate de mari artiști ai perioadei interbelice și postbelice, precum și liftul regal, o piesă de patrimoniu tehnic ce reflectă rafinamentul arhitectural de la începutul secolului XX.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit oaspetelui o serie de volume cu tematică filosofico-teologică, menite să deschidă noi punți de dialog între rațiune și credință.














