În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
În afară de Dumnezeu şi de Iisus, nimeni nu şi-a putut închipui vreodată, că va putea citi, auzi şi înţelege deplin ce a însemnat suprema jertfă oferită omului drept preţ de răscumpărare din robia păcatului!
Nici într-o istorie a religiilor lumii, nicăieri pe pământ, niciodată şi nimănui, nu i s-a mai întâmplat ceea ce a trebuit să îndure Fiul Omului, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Greul păcatelor, adunate în veacuri de multe greşeli, trebuia dus spre ispăşire pe drumul Golgotei. Iisus, purta sub greutatea Crucii, tot ce a făcut omenirea, ispitită de sine, de oameni, şi de diavoli.
După mirul de nard, de mare preţ, turnat pe trupul lui Iisus de Maria, care a înciudat pe Iuda că nu s-a dat săracilor, Fiul Durerii vorbeşte ucenicilor despre moartea Sa, care se va apropia curând. Îi învaţă cum să se slujească unii pe alţii, prin spălarea picioarelor, la Cina cea de Taină, zicând: „Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu!” (Ioan 13, 14-15). Acum s-a făcut cunoscut că Iuda Iscarioteanul Îl va vinde pe Iisus, iar Petru se va lepăda de trei ori la cântatul cocoşilor.
Poruncă mare şi nouă a pus Iisus la inima Apostolilor Săi: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum V-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii!”
Tradiţia Creştină ne spune că Sfântul Ioan Evanghelistul, care stătea, rezemându-şi capul la inima lui Iisus, atunci când era bătrân de zile şi nu mai putea merge, ucenicii săi îl aduceau pe braţe la biserică să asculte slujba. La sfârşit, înainte de a pleca, din mijlocul mulţimii fiind ridicat ca să-l vadă toată adunarea, le zicea cu glasul său stins de ani: Fraţilor, să vă iubiţi unii pe alţii! Şi aşa repeta de fiecare dată. Când a fost întrebat de ce spune mereu tot aceleaşi cuvinte, a răspuns: Pentru că aceasta este porunca lui Iisus!
Pe lângă porunca iubirii, Iisus Domnul a povăţuit pe ucenicii Săi să păzească întru mare sfinţenie poruncile, zicându-le: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele! Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis. V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi!” (Ioan 14, 15, 23-24).
Înainte de a fi prins de cărturari, farisei şi soldaţii romani aduşi de Iuda în Grădina Ghetsimani, Iisus a rostit cea din urmă rugăciune ca Fiu al Omului şi Dumnezeu al Îndurărilor, rugăciune cunoscută sub numele de Rugăciunea Arhiereului Iisus Hristos, reţinută de Sfântul Ioan în Evanghelia sa. Ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te proslăvească pe Tine!” (Ioan 17, 1). Acum a început, de fapt, mare dramă şi pentru ucenicii lui Iisus, care erau înfricoşaţi de mari spaime şi dureri auzind că a sosit ceasul plecării lui Iisus! Ei auzeau încă odată ce înseamnă viaţa veşnică din gura Învăţătorului iubit: „Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis Tu!” (Ioan 17, 3). În această rugăciune, Iisus îi arată Tatălui Său tot ce a făcut de când a fost trimis în lume. Adică: a făcut cunoscut oamenilor numele lui Dumnezeu! S-a rugat pentru ucenici ca să-i sfinţească Dumnezeu! S-a rugat ca toţi să fie una şi s-a rugat nu numai pentru ucenici ci şi pentru cei care vor crede în Iisus prin cuvântul lor, adică putem spune, hotărât: Iisus s-a rugat, se roagă şi se va ruga pururea pentru noi dacă avem dragoste să credem în Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tată, Fiu şi Duhul Sfânt!
Mai mult, Iisus Domnul, s-a rugat stăruitor: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii!” (Ioan 17, 24). Adică şi pentru noi s-a rugat şi se roagă de-a pururi, pentru că suntem ai lui Iisus Hristos, Cel care ne-a răscumpărat cu preţul vieţii Sale!
Din nou, Iisus, cu şi mai multă putere, roagă pe Dumnezeu, spunându-I, cu lacrimi de durere: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi Îl voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei şi Eu să fiu în ei” (Ioan 17, 26). Aşadar, este de la sine înţeles, că iubind pe Iisus, El va rămâne în noi pururea precum cerea să rămână în inimile şi viaţa ucenicilor, care nu trebuiau să mai plângă pentru că rămân orfani, plecând Iisus de-a Dreapta Tatălui!
Sfârşind rugăciunea, Iisus a trecut râul Chedron cu ucenicii intrând în grădina Ghetsimani. Aici Iisus se roagă lui Dumnezeu căzând la pământ: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta. Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu!” (Matei 26, 39). S-a rugat a doua şi a treia oară. Venind a găsit ucenicii dormind de greul şi spaima zilelor. Puterile îi părăsiseră şi dezamăgirea lor era prea puternică şi neaşteptată pentru că li se risipea speranţa unei Împărăţii pământeşti la care încă mai visau.
Iuda Iscarioteanul se apropie, precum plănuise în adânc de noapte cu mai marii poporului, preţuind pe Iisus cu treizeci de arginţi, cu o sărutare vânzarea pecetluind.
Iisus este prins şi legat. Unul din cei care erau cu Iisus, scoţând sabia i-a tăiat urechea lui Malhus, robul marelui preot. Atunci Iisus ia- zis, ca să ştie peste veacuri: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că aşa trebuie să se întâmple? … Atunci toţi ucenicii, de frică, L-au părăsit şi au fugit!” (Matei 26, 52-54 şi 56).
Cei care l-au prins pe Iisus l-au dus la marele preot Caiafa unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii, iar Caiafa i-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu?” „Da”, i-a răspuns Iisus, sunt! Ba, mai mult vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul Omului şezând la Dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului. Atunci, marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. Ce credeţi? Ei au răspuns: Este vinovat! Să fie pedepsit cu moartea!” (Matei 26, 63-66).
Petru, strâmtorat de mulţimea care i-a zis: Şi tu erai cu Iisus Galileanul?, s-a lepădat de trei ori, blestemându-se, jurându-se şi zicând: „Nu cunosc pe omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul. Atunci privirea lui Iisus a învăluit pe apostolul tăgăduitor, care: „a ieşit afară şi a plâns cu amar!” (Matei 26, 75). Sinedriul a ţinut sfat ca să-L omoare pe Iisus şi L-au dus la Pilat. Celălalt apostol, Iuda: „Văzând că Iisus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor, şi a zis: Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat! Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s-a dus de s-a spânzurat!” (Matei 27, 4-5). Iar cu banii aceia au cumpărat „Ţarina olarului”, loc pentru îngroparea străinilor, ea numindu-se până azi Ţarina sângelui, astfel împlinindu-se prezicerile profetului Zaharia (11, 12, 13).
Pilat, dregătorul roman, fiind adus Iisus în faţa lui, l-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor? Iisus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!” Pilat i-a răspuns: „Eu sunt iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea; ce ai făcut?” Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta, a răspuns Iisus. Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum Împărăţia Mea nu este de aici. „Atunci un Împărat tot eşti!” i-a zis Pilat. Da, a răspuns Iisus. Eu pentru aceasta m-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr, ascultă glasul Meu. Pilat i-a zis: Ce este adevărul?” (Ioan 18, 33-38). Iisus nu i-a răspuns. Adevărul stătea imperial în faţa lui Pilat!
După ce Iisus a fost vândut de Iuda, trădat de Petru şi lăsat singur în faţa lui Pilat, Irod, Ana şi Caiafa batjocoritorii Divinului Învăţător, l-au pus în preţuire cu tâlharul Baraba, care a fost slobozit la strigătele şi urletele mulţimii, iar Iisus a fost condamnat la moarte prin răstignire. Deşi Pilat încerca să-L slobozească, spunând de câteva ori, că nu găseşte nici o vină lui Iisus: „De atunci Pilat căuta să-i dea drumul. Dar Iudeii strigau: Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului. Pilat a zis Iudeilor: Iată Împăratul vostru!” Dar ei au strigat: Ia-L, ia-L, răstigneşte-L! Să răstignesc pe Împăratul vostru?, le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au zis: Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul” Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Iisus, şi L-au dus să-L răstignească.
Cu crucea durerilor şi suferinţelor nesfârşite, cu coroana de spini pe cap, Iisus, în bătăile şi batjocurile cele mai mari care au fost vreodată, a urcat dealul Golgotei unde a fost răstignit între doi tâlhari. Pentru cămaşă s-a aruncat sorţi. Pleava societăţii de atunci arunca cele mai neruşinate insulte în obrazul şi auzul Fiului Durerii!
Răstignit pe Cruce, atârnat între cer şi pământ, Iisus, ca Om al Suferinţelor i-a zis lui Dumnezeu: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit!” (Matei 27, 46). L-a lăsat pe Iisus să ispăşească păcatele lumii!
Auzind căinţa tâlharului, Iisus, i-a spus: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în rai!” (Luca 23, 43).
Văzând prăpădita purtare a celor care-L răstigneau şi ce vorbe spurcate aruncau, ştiind vânzarea lui Iuda, trădarea lui Petru şi fuga apostolilor de frica iudeilor, a zis întru nădejdea întoarcerii lor: Mi-e sete! (Ioan 19, 28).
„Când a văzut Iisus pe mama Sa, şi lângă ea pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: Femeie iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului Său: Iată mama ta! Şi, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă!” (Ioan 19, 26-28). Mama lui Iisus lăsată cu grijă ucenicului iubit! Ca ultim Testament!
„Era în ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat, şi perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc. Iisus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu!” (Luca 23, 46).
Încredinţat că a făcut ascultarea dată de Dumnezeu pentru a se jertfi pentru iertarea păcatelor lumii a zis ridicându-şi ochii către Cer: „Săvârşitu-s-a! Apoi şi-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul!” (Ioan 19, 30).
Iar: „Sutaşul care stătea în faţa lui Iisus, când a văzut că şi-a dat astfel duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15, 39).
Atunci din slăvile Cerului, din ochii lui Dumnezeu s-a slobozit o lacrimă peste Fiul Durerii!
„Şi îndată catapeteasma dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi unele trupuri ale sfinţilor au înviat!” (Matei 27, 51-52).
„Ostaşii au zdrobit fluierele picioarelor tâlharilor pentru că nu muriseră. Dar când au venit la Iisus, şi au văzut că murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor; ci unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu suliţa şi îndată a ieşit sânge şi apă!” (Ioan 19, 32-34).
Iar Iosif din Arimatea şi Nicodim, care erau dintre ucenicii lui Iisus: „S-au dus la Pilat şi au cerut trupul lui Iisus. Pilat a poruncit să-L dea. Iosif şi Nicodim au adus aproape o sută de litri de smirnă şi aloe. Au luat trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape. Şi L-au pus în mormânt nou, săpat în stâncă, în mormântul lui Iosif din Arimatea”.
Mai marii poporului s-au dus la Pilat şi i-au spus: „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: După trei zile voi învia! Dă poruncă dar ca mormântul să fie bine păzit până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul, şi să spună norodului: A înviat din morţi!” Pilat le-a spus: „Aveţi o strajă, mergeţi de păziţi cum puteţi. Ei au plecat, şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă!” (Matei 27, 64-66).
Acum Iisus a coborât în iad, aşa cum se spune: În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, pentru a ridica pe bătrânul Adam cu tot neamul strămoşesc în Împărăţia Luminii! Iar a treia zi, aşa cum a spus va învia din morţi cu moarte pre moarte călcând, dăruind lumii viaţă!
Calinic Argeșeanul
