Cine poate ataca viața lăuntrică, viața noastră de bază? Trei ar fi vrăjmașii de care trebuie să ne pregătim pentru a fi izgoniți, mai ales că sunt înlăuntrul casei noastre.
Sfântul Ioan Evanghelistul, care a acoperit un secol cu prezența sa (se pare că ar fi fost contemporan și de naștere cu Iisus Hristos!), ne-a lăsat scris: „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume” (Ioan, epistola I, 2, 16).
Oricum am fi de viteji duhovnicește, pofta firii pământești, ne dă năvală și război intern, mai ales. Nu scăpăm de atacurile firii noastre atâta vreme cât suntem vii pe acest pământ. Încercările noastre de a scăpa, uneori, ajung la un rezultat îmbucurător, dar pentru scurtă vreme și apoi, din nou avem atacurile firii pământești.
Cine nu știe, oare, de „lepădarea de sine”, pe care ne-o îmbie Iisus ca și condiție a urmării Sale: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9, 23). Așadar, lupta cu noi înșine este pe tot timpul vieții și doar cerând ajutorul Domnului Dumnezeu, vom putea să ne strunim gândirea și poftele firii pământești. Fără Harul Duhului Sfânt, rămânem orfani de puterea de a învinge și de a rămâne statornici în viață curată.
Pe parcursul vieții mele, de aproape opt decenii, ca să fiu sincer cu mine și în fața Domnului Dumnezeu, nu pot spune cu mâna pe inimă, că am fost biruitor statornic. E ușor, cumva, să dai sfaturi și să predici despre sfințenie și viață curată, dar a realiza o viață biruitoare de fire pământească, rămâne să-și recunoască fiecare puterea de a învinge și slăbiciunea de a fi învins de firea pământească.
Ce să mai spunem de „pofta ochilor”? Mare luptă! Mare ispită mai sunt și ochii noștri. Ei sunt poarta deschisă, larg deschisă spre adâncurile firii pământești. Este un adevărat război duhovnicesc. De cele mai multe ori, răul fulgerător pornește de la prima privire (unii spun de la prima ochire) când are loc comunicarea „laser” între două ființe, între orator și mulțime, între profesor – elev – student, între angajat și angajator, între soț și soție, între ființele care se întâlnesc pe cărările vieții. Ce va să însemne, când auzim, dragoste la prima vedere – zdrang – ceva fulgerător, după care urmează concretizarea – căsătoria?
D`apoi „lăudăroșenia vieții”, ce mai înseamnă? Ne lăudăm cu de toate, cum e supa de zarzavat, substituindu-ne lui Dumnezeu și oamenilor, lăudându-ne cu realizările pe care le-am obținut cu ajutorul Domnului Dumnezeu și sprijinul oamenilor, dar nerecunoscând aceasta și scoțând meritele noastre la înaintare. În loc de lepădarea de sine, dăm avânt vorbelor cu lauda de sine!
Mare chin cu așa stare de lucruri! Trebuie să ne eliberăm de toate falsurile din viața noastră! Doar așa vom avea pacea lăuntrică!
Calinic Argeșeanul
