Skip to main content


Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză a participat la o activitate educațional-catehetică dedicată Sfântului Grigorie Teologul.

 

 Domnul profesor de Religie, Ciprian Duțeanu a prezentat elevilor una dintre cărțile dragi sufletului dumnealui și anume ”Vulturul rănit”, scrisă de către Stelianos Papadopoulos, unde este vorba despre viața Sfântului Grigorie Teologul. 

Domnul profesor a prezentat elevilor pe scurt viața în poem în care Sfântul Grigorie a alcătuit un poem de peste 1900 de versuri cu privire la viața Sa, vorbind foarte frumos despre familia sa amintindu-și cu drag de mama sa Nona, tatăl său Sfântul Grigorie de Nazianz. De asemenea Sfântul vorbeste în versuri despre anii de studiu, prietenia sa cu Sfântul Vasile cel Mare, lupta sa pentru păstrarea Ortodoxiei. Apoi au fost realizate împreuna cu elevii desene în care au fost reprezentați Sfinții Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gura de Aur, pe fiecare desen fiind scris câte un citat din operele Sfinților Ierarhi. 

La activitate au participat doamna profesor, Emilia-Mihaela Dumitrescu-directorul școlii, alături de Părintele Dan-Florian Obrocea, Consilier Învățământ si Activități cu Tineretul, care a adus binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și a îndemnat elevii să citească și Sfânta Scriptură felicitându-i pentru frumoasa activitate și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză si Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

Activitatea este înscrisă în calendarul eparhial dedicat Anului 2023 -Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.

Domnul profesor încheie prezentarea cu versurile lui Tudor Arghezi: “Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte; Decat un nume adunat pe-o carte”.