Sunt uimit de larga și solida pregătire a lui Mihai Eminescu și în privința problemelor sociale, religioase și politice, nu doar în a scrie poezie (când era inspirat) și proză de toate genurile. Pe vremea lui, anumite popoare pretindeau că sunt punte de legătură între Răsărit și Apus (Orient și Occident).
Și în această situație, Mihai Eminescu scria: „Noi, poporul latin de confesiune ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanțul dintre Apus și Răsărit, aceasta o simțim noi înșine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim și noi, dacă dinastia va împărtăși direcția de mișcare a poporului românesc, o vom și face.
Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în Țara noastră, când e vorba de legea părinților noștri, care ne leagă de Orient, și de aspirațiunile noastre, care ne leagă de Occident și pe care sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmașii, oricare ar fi ei, ne vor găsi uniți și tot atât de tari în hotărârile noastre ca și în trecut!”
Așa se încheia, oarecum, problema ivită în arealul românesc în anul 1883.
Îmi aduc aminte când, pe vremea Regelui Carol I, se făceau cereri și chiar presiuni ca să aprobe și să sprijine edificarea unei catedrale greco-catolice, mult mai târziu după „înființarea unei mitropolii…în București”. Atunci, Regele Carol I, atent și diplomat cum era, de fapt, a dat sfat că ar fi bine să nu construiască tocmai la București o catedrală greco-catolică, pentru a nu stârni nemulțumiri și proteste, iar cel mai potrivit ar fi să se facă o biserică pentru creștinii din orașul Sinaia, ceea ce s-a și făcut, evitându-se atunci orice nemulțumire confesională.
Oricum, era greu și complicat să se țină cumpăna dreaptă într-o țară în care se respectau drepturile omului, fără să se admită anumite abuzuri, pentru că și atunci, ca și azi, se poate spune că: obraznicul mănâncă praznicul. Săracii oameni!
Calinic Argeșeanul
