Skip to main content


Mai demult, când eram stareț la Mânăstirea Sinaia, Patriarhul Iustin avea dialog științific cu Episcopul Roman Ialomițeanul:

 

-Ia spune tu, Romane, ce mai știi de prin Almanahul „Scânteia”, publicație sonoră a ideologiei comuniste?

-Ce să mai știu! De exemplu, acum (era prin luna iulie) din buricul Saharei se pornește un ciclon care dislocă și ridică în aer sute și milioane de tone de nisip roșu, un fel de nisip oxid de fier.

-Ei, și ce este cu povestea asta? întreabă Patriarhul Iustin.

-Acești nori denși se împrăștie în toată Africa și până în Europa Centrală, S.U.A., America Latină, Caraibe și pe tot întinsul oceanelor, și e bine să nu te prindă pe acolo sau pe drum cu asemenea furtună întunecoasă, nisipul (oxidul de fier) având temperaturi diferite, potrivit zonelor pe unde ajunge.

-O! Dar tu, Romane, văd că ai cunoștințe geografice și fizice speciale, se mira Patriarhul Iustin!

-Este bine să se stea în casă cu toate geamurile și ușile închise, hornurile astupate și să se poarte o mască pentru a nu intra nisipul fierbinte peste tot.

Au trecut anii și am făcut o drumeție prin Egipt și deodată ne-a învăluit o furtună de nisip fierbinte și înăbușitor. Era cumplit! M-am rugat lui Dumnezeu pentru ultima oară, că mi se părea că deja iadul se instalează pe Pământ, dar în acele momente mi-am adus aminte de poveștile din Almanahul Scânteia și de dialogul dintre Patriarhul Iustin și Episcopul Roman.

Pe loc, mi-am revenit și m-am adăpostit în mașina pregătită să întâmpine furtuna de nisip Hamsie.

Așadar, nu vă speriați! Adăpostiți-vă rapid în spații închise și cu mască sau orice prosop pus peste nas, ochi, gură și urechi, așteptați să se răcorească întunecarea de nisip fierbinte.

Nu vă speriați de culoarea roșie –  dacă plouă – așezată pe mașini, pe jos, pe asfalt, pe case, pe garduri, etc; este oxidul de fier roșu care se schimbă spre broboane galbene.

După ce scăpați de hamsie, nisip și oxid de fier, să vă amințiti că există un pește mic, numit Hamsie, care este bun de mâncat, crocant cu usturoi și cu un păhăruț de vin, mulțumind Domnului Dumneeu pentru toate darurile Sale.

V-am spus: nu vă speriați!

Calinic Argeșeanul