În Rohia Maramureşului se născuse un copil, care mai târziu va deveni un om bizar, un episcop tumultuos de Alba Iulia, arhiereu al Aradului şi mai apoi titularul noii Eparhii reînfiinţate a Caransebeşului.
L-am cunoscut la Episcopia Romanului, ca vicar episcopal sub oblăduirea Mitropolitului Iustin Moisescu. Am scris despre el când mi-am bucurat sufletul stând o vreme din vară, lucrând pentru a aduna ceva parale.
Paşii noştri aveau să se intersecteze după câţiva ani, când era Superiorul Catedralei de la Alba Iulia, iar eu eram student la Sibiu. Aflase că lucram la biserica nouă din Tioltiur şi aveam necazuri cu autorităţile. Într-una din zile, mă ia de la Sibiu în Moskviciul lui, pe care-l conducea cu mare abilitate. Înainte de a pleca spre Alba Iulia, îl ajut să încarce un covor mare, făcut sul. Era foarte greu. Îl aud zicând tăiat, la note înalte:
– Ridică, băiete! Nu te face! Altfel, nu eşti bun de nicio para!
După ce am aşezat covorul, ne-am croit drumul spre Alba Iulia. Când anumiţi şoferi îi cam tăiau calea, îl auzeam, cu aceeaşi voce ascuţită:
– Boule! Trage pe dreapta! Nu-ţi este ruşine să mergi prost pe drum? bătându-şi cu degetul în rotundul obrazului. Tot mergând şi făcând fel de fel de observaţii de cum conduceau şoferii, motorul se opreşte. Trage pe partea dreaptă. Fără să se dea jos din maşină, strigă:
– Copile! Dă-te jos! Ridică deasupra motorului capota. Vezi ce are! Nu mai văzusem un motor de limuzină.
– Ce te uiţi ca un viţel la poarta nouă? De ce s-a oprit motorul?
– Nu mă pricep la tehnica motoarelor. Iertaţi-mă!
– Te iert! Mergi vreo 60 de metri mai înainte şi opreşte pe cineva ca să ne ajute. Poate dăm peste un mecanic sau cunoscător de ocazie.
M-am bucurat că m-am îndepărtat puţin de năbădăiosul arhimandrit. Făceam semne disperate. Maşinile treceau cu spor mare. Dintr-odată, una cu număr de Polonia opreşte în dreptul meu. Au venit şi s-au uitat la motor. Săriseră câteva fişe. Le-au pus la loc şi maşina a pornit.
– Văd, băiete, că te descurci! M-am gândit să te iau preot slujitor la Catedrala din Alba Iulia. Laşi parohia în paza Domnului. Îţi dau eu clopot, catapeteasmă, icoane, policandre şi ce mai ai nevoie. Tot povestind, din neatenţie, a făcut o triplare şi un blocaj: două limuzine şi un container lung şi încărcat la refuz.
– Dă-te în lături, boule, cu măgăoaia ta cu tot. Cine te-a învăţat să încurci circulaţia. De sus, din cabină, un şofer vânjos, cu ţigara în colţul gurii, îi zice pe un ton grav:
– Băi, popo, tacă-ţi gura, că acum cobor la tine cu manivela.
– Eşti un porc! Eşti un măgar! Eşti un dobitoc! Şi o şterge uşurel pe lângă hardughia pe paisprezece roţi. Mi-a fost teamă că se coboară şoferul cu manivela şi i-o aşterne pe spinarea preacuviosului. Nu ştiu cum aş fi procedat. Asistam la „frumuseţe” de dialog. Nu mai auzisem astfel de întâmpinări!
– De ce n-ai sărit copile, să mă aperi? Nu cred că eşti bun să fii preot slujitor la Catedrală. Acolo trebuie oameni integri, hotărâţi şi deştepţi, auzi?
N-am mai scos niciun cuvânt până la Alba Iulia. Nu puteam să-i spun ca să oprească maşina pentru a mă da jos. Intrăm în oraşul Alba Iulia. Cetatea m-a impresionat. Zidurile parcă vorbeau şi fiecare piatră sau cărămidă dădea glas vremurilor care nu mai erau demult. Catedrala şi clădirile înconjurătoare erau de o mare frumuseţe.
– Copile! Hai să dăm jos covorul şi să-l ducem în biserică. Cu rapiditate, apucă de un capăt şi eu de celălalt. Îl aşternem de la uşa din pridvor până la Sfântul Altar. Era o frumuseţe. Peripeţiile călătoriei nu mai contau.
– Mulţumesc, copile! Iată, o creştină doreşte nişte rugăciuni de sănătate. Ia epitrahilul şi Molitfelnicul din Sfântul Altar şi citeşte bolnavei, colea, lângă stâlp. Pregătit, încep citirea tuturor rugăciunilor de sănătate. Probabil că întrecusem măsura. Îmi face semn să termin. Îndepărtându-se femeia, care mi-a dat 10 lei, pe care i-am pus în Molitfelnic, aud glasul arhimandritului:
– Copile? Nu se citeşte tot Molitfelnicul! O să creadă lumea că faci vrăji. Şi să mai ştii ceea ce zicea Patriarhul Nicodim, că întreaga existenţă se bazează pe cele cinci operaţii aritmetice: înmulţirea, scăderea, adunarea, împărţirea şi potriveala, neisprăvitule!
– Cei 10 lei sunt puşi în Molitfelnic. Bună ziua, părinte arhimandrit! După aşa primire, n-oi pleca eu niciodată din Parohia Tioltiur.
Am plecat fără să mă uit înapoi. De câte ori se întâmpla să ne întâlnim, îl ocoleam ca să nu intru în vorbă cu el. Mare mi-a fost însă surpriza, când primesc o scrisoare de la Părintele Emilian Birdaş. Pe o singură pagină, în prima parte îşi cerea iertare de supărarea de pe drum şi din Catedrala de la Alba Iulia, iar în partea a doua, mă ruga să-i spun, cam ce zic oamenii despre dânsul, din zona Maramureşului.
Cu bucurie îi răspund la scrisoare. Cât despre ce se spune la adresa sfinţiei sale, îndrug câteva cuvinte: că-i un mare învăţat, că slujeşte frumos, că-i de viitor şi că are mare trecere la cucoane. Trimit scrisoarea. După vreo trei luni, mai soseşte un plic. Scrisoarea era scurtă şi semnificativă.
– Cine te-a învăţat, copile, să scrii aşa? Ai început să fii diplomat. Bravo! Ţine-o tot aşa!
Mi-a rămas imaginea unui om cu firea de oţel!
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
