Skip to main content

Când pomenești numele lui Aristofan (445-385 î. Hr.) mintea noastră, atinsă de cultură bogată, se duce la felul caracterului acestui cunoscut filosof, dar și autor dramatic de comedii, fiind considerat – și pe bună dreptate – Părintele comediei!

S-a născut în capitale Eladei – Atena, cea mult vestită! El își manifesta neîncrederea și ataca pe față demagogia radicală, care, din păcate, fascina mulțimea. Comediile lui Artistofan, ajungeau până acolo cu defăimarea persoanelor reale, fiind luat „în pleasnă” chiar filosoful Socrate și alți contemporani, cum făcea la Argeș, Episcopul Ilarion Ghiorghiadis, care plefturea pe boierii din vremea lui și chiar pe domnitorul Țării Românești. A scris, celebrul Aristofan, 40 de lucrări, dintre care s-au păstrat 11!

Și acum câteva dintre cugetările lui:

– Cea mai mare fericire din lume este să ai aripi din naștere!

– Unde ți-e bine, acolo este țara ta!

– Nu da de mâncare vorbe în loc de pâine!

– Bărbatul nu se desfată, când femeii nu-i place desfătarea!

– Un lucru minunat: să vorbești cu un înțelept!

– Nu există leac împotriva limbii rele a bârfitorului!

– Este înțelept acela care știe să zică multe, clar și concis!

– Minte scurtă – vorbă lungă.

– Cel înțelept învață multe de la dușmanul său!

– Este rușinos pentru om să umble ca vulpea cu vicleșuguri. Nu trebuie să te dai după cum bate vântul!

– Când cineva mi-e dator, îmi amintesc perfect, când datorez eu, nu țin minte deloc!

Aici, Aristofan glumește cu cine se pricepe la glume!

Calinic Argeșeanul