Sunt momente în viață – unele mai dese – când amintirile năvălesc asupra firii noastre și pentru aceasta trebuie să avem anumite criterii de selecție riguroasă, pentru a nu cădea victime emoționale din cauza amintirilor diferite, că nu toate sunt bune și nici toate nu sunt rele, după cum știm fiecare dintre noi, că nu este om care să nu fie năpădit de amintiri!
Noi, oamenii, după anumite experiențe, uneori, numai de noi știute, legăm, cu fire văzute și nevăzute, dorințele noastre actuale, cu experiența căpătată, astfel devenind vii pentru că sunt asociate de emoțiile mai intense sau mai puțin intense.
Când ne amintim de ceva anume, interiorul nostru vibrează la anumite cote emoționale, dacă le lăsăm, ca din nou să ne afecteze, sau, dacă ne duc la stări inconfortabile, atunci le transformăm la niște informații reci, pe care, dacă nu le folosim, le uităm și scăpăm de orice stare nedorită. Ne eliberăm de amintiri sâcâitoare și care se doresc din nou să cotropească existența noastră.
Se reamintește că amintirile vin peste noi, fără voia noastră, de cele mai multe ori, și depinde în ce stare sufletească suntem atunci. Spre exemplu, dacă ne bântuie o indispoziție nostalgică, vom avea amintiri de același fel, nostalgice. Dacă suntem supărați sau indispuși, atunci vor năvăli în minte și alte amintiri nedorite de noi, așadar „ne amintim lucruri în concordanță cu starea noastră sufletească din acel moment” (apud Markowitsch).
Repetăm, dacă suntem triști, ne vom aminti în special de episoade triste din cursul vieții noastre sau, în cel mai bun caz, episoade care ne justifică starea de tristețe. Se știe că memoria, emoțiile și imaginația noastră sunt într-o comuniune tainică, dar lucrativă și ne conferă un sănătos sentiment de statornică permanență, este trăită imaginația noastră „sufletul” viu din om, și, deci, trăim în văzduhul emoțiilor și sentimentelor noastre.
Iisus Hristos, Domnul, ne-a poruncit să îndrăznim, că vom birui lumea, așa cum a biruit-o și El!
Calinic Argeșeanul
