Înainte de a muri Ceauşescu, a murit Vasile Milea, Ministrul Forţelor Armate din România, din Lereştii Muscelului, socotit drept „trădătorul” unei ideologii, care în zăngănit de arme îşi cânta, ca lebăda, iminentul sfârşit.
Cine l-a omorât pe Generalul Vasile Milea şi din ce cauză anume, se vor limpezi atunci când generaţia noastră nu va mai fi printre cei vii. Atunci se vor aşeza lucrurile adevărate în paginile istoriei neamului românesc şi poate nici atunci. La ce ne-ar mai folosi să ştim încă o „ispravă” în plus când n-am învăţat nimic, sau aproape nimic din istoria martiră a neamului românesc, din toate timpurile.
Într-un chip cu totul anapoda, din iureşul revoluţionar este eliminat Vasile Milea. La doar câteva zile îi va veni sfârşitul şi lui Nicolae Ceauşescu.
De justiţia imanentă nu scapă nimeni!
Ceauşescu Nicolae şi Elena, de Crăciunul anului 1989, aveau să-şi sfârşească lunga călătorie prin politichia ateistă, impusă poporului român.
Revoluţia românească a fost întâmpinată şi aplaudată de întreaga Europă. Se iveau mari speranţe.
Petre Roman, Prim-Ministru al României, poliglot, om curajos, deschis la rostire şi cu farmec tineresc, cutreiera cartierele bucureştene cu mii de tineri care strigau din sufletul lor curat: Cu noi este Dumnezeu!
Da! Cu cei vii şi cu cei care au luat drumul veşniciei, ucişi de gloanţe.
La vacarmul instabil de atunci, pus la cale şi de iscoade lăturalnice, Ceauşescu n-a înţeles să fie o revoluţie de catifea ca la celelalte popoare vecine din „sistemul comunist!” Se voia una originală, tembelă! Aşa cum a şi fost, din nefericire. Dacă era înţelepciune, se evitau jertfele tinereşti.
Lor li se cuvine un loc în calendar, în inima noastră şi a generaţiilor care vor veni.
Să revenim la Vasile Milea.
Funeraliile lui s-au orânduit pe 29 decembrie 1989. Zi fierbinte şi cu posibile primejdii, mai ales că povestea, adevărată sau nu cu „teroriştii”, era în toi. Te puteai aştepta de oriunde la un eventual cartuş în cap.
Sub starea aceasta incertă şi cu spaime, s-a dorit ca să particip la funeraliile lereşteanului, care se întorcea acasă pentru ultima dată, pe catafalc.
Am ajuns acolo într-o maşină blindată, însoţit de Preotul Moise Pahonţu, parohul locului, om dintr-o bucată şi cu un oarecare curaj iresponsabil, vădit, pentru vremea aceea instabilă politic.
La Lereşti totul era pus sub controlul armatei. Încercam sentimente din cele mai bizare care măcinau liniştea şi siguranţa personală dar şi a celor din jur.
Le-am ţinut un cuvânt, după pricepere şi potrivit evenimentelor de atunci. Cred că Dan Dănescu, câmpulungeanul, ar putea avea înregistrarea.
Un ministru, general de armată, fiul lereştiului muscelean, se aşeza sub brazdă, nădăjduind întru învierea cea de obşte.
Vasile Milea a trădat sistemul, împiedicând uciderea românilor din vremea când se schimbau polii social-politici din România.
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
