Filosoful Augustin, în dialog cu ucenicii săi, cu mama sa, Monica, și fratele său, Navigius, precum și Licențiu și Trigesius, dorea să-i lămurească, mai ales, cu ce se hrănește sufletul!
Cu greu se pricepeau anumite lucruri sensibile, filosoful Augustin stăruind cu logica sa: „Fiindcă asupra acestui punct (hrana sufletului) se mai auzeau îndoieli, eu spusei: Nu sunteți de acord că sufletele oamenilor învățați sunt în felul lor mult mai bogate și mai vaste decât ale oamenilor ignoranți? Aceasta este evident, spuseră ei.
– Cu drept, continui eu, spunem că sufletul acelora care nu cunosc nicio știință, și nu au îmbrățișat încă nimic din artele liberale, sunt nemâncate ca și cum le-ar fi foame. Și sufletele acestora îmi par pline, spuse Trigesius, dar cu vicii și nedemnitate.
– Chiar acesta, spusei eu, este pentru suflet un gol și în același timp o foame a lui. Căci după cum tot corpul, căruia i se ia hrana, va fi de cele mai multe ori, învins de boală și de scrofulă (privațiunea corpului de hrană), tot așa și sufletele acelora sunt pline de boli, care arată propria lor goliciune. Căci tocmai intemperanța era arătată de cei vechi, ca mama tuturor viciilor, tocmai fiindcă nu duce la nimic, fiindcă ea este un neant; virtutea contrară acestei lipse este numită frugalitate. Tot așa, cum cuvântul de frugalitate vine de la „frux”, adică de la fruct, din cauza unei fructificări a sufletului, tot așa sterilitatea lui a primit numele de nequitia – fiindcă este un neant. Într-adevăr, tot ceea ce curge, ceea ce se destramă, ceea ce se topește și ceea ce trece încontinuu este un neant. De aceea pe astfel de oameni noi îi numim „de nimic”. Ființa are însă ceva atunci când durează, când are o soliditate, când rămâne întotdeauna aceeași, ca, de exemplu, virtutea a cărei parte esențială și cea mai frumoasă este numită măsură și înțelepciune. Însă dacă aceasta ar părea obscur ca s-o vedeți acum, admiteți, totuși, că este sigur că dacă sufletele neștiutorilor sunt și ele pline, atunci există și pentru suflet ca și pentru corpuri două feluri de hrană, una salvatoare și utilă, cealaltă păgubitoare și distrugătoare. În aceste condițiuni, cred eu, – în ziua nașterii mele, fiindcă am căzut de acord că există în om două lucruri și anume, sufletul și corpul, că trebuie să oferim un prânz mai bogat nu numai corpurilor, dar și sufletelor noastre. În ce constă însă acest prânz, vă voi explica, zice filosoful Augustin, dacă vă este într-adevăr foame!”
Calinic Argeșeanul
