Cu sfântă răbdare și dorința de a cunoaște bogăția de cultură și știință ale marelui poet, scriitor și om de opinie social-politică, vom arăta, pe mai departe, studiul publicat în ziarul Timpul, VI, nr. 221, 10 ctombrie 1881, pag. 1, sub titlul: „Cu timpul au început a se recunoaște…”
Să vedem acum, cum gândea și care era realitatea din timpul vieții lui Mihai Eminescu, creștinul ortodox practicant: „Cu timpul a început a se recunoaște însemnătatea limbii cărților bisericești. În adevăr, dacă, din deosebitele și variile dialecte ale limbii germane de pildă, unul a ajuns să domineze și să devie limba literară și de stat, aceasta este a se mulțumi mai cu seamă Bibliei lui Luther. La începutul secolului trecut, în al XVII-lea chiar, limba germană se poate spune că încetase de a exista. Cine deschide cărțile scriitorilor din acel timp află un jargon în care întreaga avere lexicală, sintaxa chiar a limbii erau alterate și falsificate de mii de fraze franțuzești sau latinești; reprezentantul de căpetenie ale unei limbi germane literare, curate, era Biblia lui Luther. La noi lucrul s-a petrecut într-un mod analog. Epoca reformațiunii, răspândindu-se prin pereferii, au ajuns în Ardeal; calvinii începuseră a traduce cărțile bisericești în românește, pentru a atrage la Reformă și poporul românesc. Ei bine, biserica și Domnii noștri au combătut Reforma cu armele ei proprii. Au pus a se traduce cărțile bisericești în limba românească, au introdus limba poporului în biserică și în stat în locul celor străine hieratice. Dacă chiar ar fi existat înclinări de diactelizare a limbii noastre, ele au încetat din momentul în care biserica a creat limba literară, au sfințit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice și de stat.
Din acel moment trăsătura de unitate a devenit și a rămas limba și naționalitatea, pe când înainte românul înclina a confunda naționalitatea cu Religia. Retipărirea cărților bisericești cu caractere latine și cirilice nu mai suferă întârziere. Tipăriturile vechi au început a se afla cu greutate.”
Așa se explică multitudinea de tipografii! La Câmpulung Muscel a fost o tipografie mare și domnitorul Matei Basarab a făcut și o Moară de hârtie, pentru a avea mijlocul dinamic al tipăriturilor!
Calinic Argeșeanul
