Despre marele român și sculptor Constantin Brâncuși, din fericire, putem spune, cu vădită îndreptățire, că o parte din specialiștii în domeniul artei au scris diferite studii și cărți, printre care și V.G. Paleologu (un exeget veteran și biograf), care scoate trei volume despre marele artist în anii 1938, 1944 și 1947.
În anul 1967, lumina tiparului se regăsește în studiul: Tinerețea lui Brâncuși (dar mai înainte, în anul 1958, Carola Giedion Welcker – Elveția, cunoscând personal pe Brâncuși, scrie cartea Constantin Brâncuși, tradusă în limba română în anul 1981). Deci, mărturii exacte despre Brâncuși, care nu avea mulți prieteni și prietene, din cauza lipsei totale de timp. Își permitea o relaxare doar atunci când primea oaspeți (și aceștia foarte rar), le pregătea personal bucate alese, rețete moștenite de la mama lui din Țara Gorjului. Era mare meșter și în ale bucătăriei, ospeția pentru el fiind mereu o Cină de Taină (simbol Masa Tăcerii de la Târgu Jiu).
Cartea Tinerețea lui Brâncuși, apărută în anul 1967, a fost prefațată de criticul de artă, Petru Comarnescu, cel care consideră cartea drept „o contribuție valoroasă la Cultura Patriei și la Cultura mondială, Brâncuși fiind prezent în complexe și interesante corelații, interacțiuni, confruntări din care reiese omenirea lui românească și genialitatea lui universală”, deci constituie, în privința lui Brâncuși, o referință esențială, de primă mână, chiar unică.”
Făcând drumeții prin Europa, închipuindu-mi, că pot fi un fel de badea Cârțan, care a mers pe jos în opinci din piele de vițel, am ajuns la Roma ca să văd Columna lui Traian, act de naștere în piatră a românilor din Carpați, și mai pe urmă, ajungând la Paris, am văzut Atelierul „celebru”, lângă care francezii au ridicat Centrul Cultural Georges-Pompidou.
Locul de creație a lui Brâncuși așteaptă pe români să-l vadă!
Calinic Argeșeanul
