Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o tabăra județeană de creație religioasă – țesut-cusut ” BRÂUL MAICII DOMNULUI”- a VI-a ediție, la Mânăstirea Văleni.
Tabăra s-a desfășurat într-un colț de rai în care timpul este încă răbdător cu oamenii. Scopul acestei tabere a fost cultivarea valorilor autentice românești, cele ce ne definesc ca neam: credința creștin-ortodoxă, limba română, tradițiile, cultura, istoria. Cei 13 copii, coordonați de profesor Emilia-Mihaela Dumitrescu au participat la programul liturgic, au fost implicați în diverse activități ludice și ateliere de creație, au mers în drumeție pentru a admira frumusețea naturii și pentru a procura materiale utilizate în atelierul de creație. Copiii au vizitat muzeul etnografic al Mănăstirii Văleni ce adună diverse mărturii ale vieții rurale a românilor (minunate costume populare, ștergare, războaie de țesut, funcționale, vîrtelnițe, vase de ceramică, etc.), au pătruns în lumea tainică a bibliotecii, au aflat informații despre comorile ascunse în lada de zestre. Despre toate acestea le-a vorbit, cu multă pasiune, Maica stareță Eliodora. Zilele petrecute în tabără au fost un prilej de socializare, copiii descoperind bucuria vieții simplă, dar profundă, ancorată în spiritualitate, în acest loc cu o puternică energie benefică, în mijlocul unor măicuțe ce i-au răsfățat pe toți cei prezenți cu bucate alese, dulciuri, mici surprize și multă grijă și dragoste. Copiii au desfășurat diverse activități creative ce au valorificat talentul, imaginația, abilitățile, au surprins frumosul vieții în diferite ipostaze. Au desenat în creion și acuarele atât pe hârtie, cât și pe pietre, lemn, ghindă, conuri de brad, au creat semne de carte, au imaginat scurgerea anotimpurilor sub formă de poveste a unui copac supus trecerii ireversibile a timpului, poveste transpusă pe farfurii de carton. S-au legat prietenii, s-au schimbat impresii referitoare la pasiuni, lectură, modele în viață, viitoarea profesie.
În prima seară academicianul Gheorghe Păun a vorbit copiilor despre valorile neamului românesc, despre istoria românilor, amintind de cultura Cucuteni, de Gânditorul de la Hamangia, despre prețuirea limbii române, despre spiritualitate, despre Sânziene, despre înțelepciunea populară traspusă în balade populare, colinde, basme, proverbe, ghicitori, despre frumusețea și valoarea inestimabilă a Mănăstirii Curtea de Argeș și a dovedit atașamentul față de localitatea natală, Cicănești, loc încărcat de istorie și mister. Seara a doua managerul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești, Narcis Iustin Dejanu a vorbit copiilor despre istoria muzeelor, pornind de la originea termenului, primele muzee, tipologia acestora, tipuri de exponate ce se regăsesc în aceste locuri. Copiii au fost antrenați în discuție, fiecare dintre aceștia descriind muzee vizitate ce le-au suscitat interesul. Seara s-a încheiat cu un frumos foc de tabără, în jurul căruia s-au cântat diverse melodii, în special pricesne și s-au desfășurat activități ludice. Ultima zi a taberei a consolidat prieteniile create ce se vor prelungi, cu siguranță.
La tabără au participat Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și a mulțumit tuturor pentru frumoasa activitate din tabără, și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.
La final, toți participanții au primit daruri din partea mănăstirii.
Tabăra s-a desfășurat cu respectarea normelor igienico-sanitare în vigoare.
Activitățile derulate reprezintă o cărămidă la temelia formării acestor copii, dar și amintiri dragi pentru mai târziu, păstrate cu bucurie în sufletele lor.