Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
„Cu cât sufletul este mai apt să înțeleagă lucrurile prin cunoaștere intuitivă, intelectuală, cu atât mai mult dorește el să înțeleagă lucrurile prin acest fel de cunoștință și de aici cea mai mare mulțumire sufletească ce poate exista.
Suprema virtute a sufletului este de a-L cunoaște pe Dumnezeu; cu alte cuvinte de a înțelege lucrurile pe cale intuitivă și pe cale intelectuală; de fapt, această virtute este cu atât mai mare cu cât sufletul cunoaște mai mult lucrurile prin acest fel de cunoaștere, ajunge pe culmile desăvârșirii omenești și după aceea este cuprins de supremă bucurie și aceasta, odată cu ideea despre sine însuși și despre propria sa virtute, ca urmare, din acest fel de cunoștință purcede cea mai mare mulțumire care poate să existe.
Beatitudinea (substantiv feminin, stare de fericire deosebită, euforie, echilibrare spirituală superioară), constă în dragostea față de Dumnezeu, și această dragoste se naște din al treilea gen de cunoaștere; și în consecință această dragoste trebuie raportată sufletului în măsura în care este activ și ca urmare ea este virtutea însăși.
În fine, cu cât sufletul se bucură mai mult de această dragoste dumnezeiască – sau de această beatitudine – cu atât el înțelege mai mult, adică are mai multă putere asupra afecțiunilor sale, cu atât mai puțin el suferă de afecțiunile care sunt rele; și în consecință, prin acest fapt că sufletul se bucură de dragostea divină – altfel spus de beatitudine – el are puterea de a înfrâna apetiturile rele.
Și cum puterea omului pentru a-și înfrâna tendințele sale consistă numai în inteligență, nimeni nu se bucură de beatitudine fiindcă el și-a înfrânat afecțiunile, dar din contră, puterea de a-și înfrâna afecțiunile, naște din beatitudinea însăși!” (Etica, pag. 322-323)
Calinic Argeșeanul
