Auzeam și noi ziceri din acestea mai sentențioase, drept adevăruri axiomatice și eram foarte atenți. Cădeau greu, ca sabia! Când părinții spun asta înseamnă că este ceva grav: ai greșit și drumul, dar și pe tovarășii de drum!
Când o auzi de la profesori, deja se agravează situația. Este o mare problemă, pentru că părinții te tratează cu condescendență.
Iar când devii de băgat în seamă, în societate, și auzi de la un concetățean întrebare cu sens și conținut de înțelepciune, trebuie să schimbi drumul, direcția și însoțitorii pe cărările vieții!
Când eram preot în Transilvania și eram vecin cu mătura Irina Iușan, care avea un flăcău pe nume Ionaș (Ioan), o auzeam vorbind aproape singură despre Ionaș, care întârzia la „priveghere” cu pălincă, până spre zorii zilei:
– No, vezi, domnule părinte, ce înseamnă să ai însoțitori bețivi? Te faci cu ei, și dacă ești capturat de vicii, ajunge pentru viața întreagă, ca să te nenorocești pe tine și familia ta și să fii bun de nimic! Când auzeai, că esti bun de nimic erai pentru totdeauna un proscris în fața ardeleanului. Om de nimic! Om terminat! Om neom!
Pentru toate acestea, unii dintre noi dau vina pe voia liberă a omului sau liberul arbitru, stări zidite de Domnul Dumnezeu în ființa noastră și că, dragă Doamne, nu putem face nimic și nu este vina noastră. Adică, a cui este vina? A lui Dumnezeu, care a făcut pe om cu voia liberă, auzi răspunsul comod, acuzând chiar pe Divinul Creator. Cum adică? Dumnezeu te duce la bodegă? El îți croiește tovarăși la drum? El îți toarnă în pahar? Tot El ți-l toarnă pe gât și cât mai multe? Așa este când se uită: tovărășiile rele strică obiceiurile bune!
Acesta, da, tupeu și nerușinare nemaiîntâlnită vreodată! Când ai primit voia liberă, înseamnă că ai libertatea să alegi în viață drumul cel mai sigur, și viața cea mai potrivită, plină de virtute; să duci o viață model și de bucurie pentru familie, pentru școală, pentru societatea în care viețuiești.
Boethius îndeamnă: „Depărtați-vă, așadar, de vicii, cultivați virtuțile, înălțați-vă sufletul la speranțe drepte, adresați rugăciuni umile spre înalt, considerând pe Dumnezeu deasupra acțiunilor și evenimentelor umane” (pag. 112).
Mă bucur să spun că totul este rezolvat, când lăsăm în seama Domnului Dumnezeu întreaga grijă și încep să cânt: „Grija cea lumească, acum să o lepădăm!”
Calinic Argeșeanul
