Biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir și Adormirea Maicii Domnului”, din cartierul Găvana III, Pitești, și-a sărbătorit hramul închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătorirea hramului a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor veniți să ia parte la acest moment de rugăciune și comuniune duhovnicească.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan a vorbit despre viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la Domnul, înălțând rugăciuni pentru odihna sufletelor acestora și pentru răsplata ostenelilor depuse în sprijinul lăcașului de cult.
La finalul slujbei, din partea parohiei, Preasfințitul Părinte Siluan a primit în dar o icoană reprezentându-L pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca semn de prețuire și recunoștință pentru prezența și slujirea sa la sărbătoarea hramului bisericii.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir și Adormirea Maicii Domnului”, din cartierul Găvana III, Pitești, a fost întemeiată la 2 februarie 1991, când Înaltpreasfintitul Părinte Calinic a pus piatra de temelie. Construcția a fost realizată cu sprijinul credincioșilor, iar la 26 octombrie 2003, lăcașul de cult a fost sfințit.

































































