Skip to main content


Parohia argeÈ™eană Sfântul Apostol Andrei din municipiul PiteÈ™ti a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Foarte mulÈ›i credincioÈ™i au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie oficiată de ÃŽnaltpreasfinÈ›itul Părinte Calinic, Arhiepiscopul ArgeÈ™ului È™i Muscelului,  împreună cu un sobor de preoÅ£i ÅŸi diaconi.



 

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură în care a evidențiat toate eforturile depuse în timp de toți cei care au contribuit la ridicarea bisericii.

Părintele paroh Costache Ionel a scos în evidență inițiativa parohiei de a construi în incinta bisericii o cantină socială și un centru pentru activitățile cu tinerii din această zonă a orașului.

Lucrările de construcţie la biserica Sfântul Apostol Andrei din municipiul Piteşti, au început în anul 2003, sfântul locaş fiind destinat credincioşilor din cartierul Trivale, aflat în partea de nord-vest a oraşului.

Prima liturghie în această biserică a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic în data de 30 noiembrie 2010, ocazie cu care credincioşii parohiei au fost îndemnaţi să contribuie financiar pentru realizarea picturii din interior.

În acest sens, a fost realizat în anul 2011 un tablou cu chipul Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul parohiei, folosindu-se tehnica mozaicului de Murano.

De asemenea, în interior, a fost realizată catapeteasma din lemn de stejar, lucrare care aparține sculptorului Ursu Gheorghiță din localitatea Cracăul Negru- satul natal al Chiriarhului Argeșului și Muscelului.