În a treia zi de Crăciun, obștea monahală de la schitul argeșean Sfântul Neagoe Basarab din comuna Vlădești, a avut bucuria de a-l avea prezent pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul Sfântul Neagoe Basarab, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a prezentat viața primului martir al Bisericii.
Schitul Sfântul Neagoe Vodă Basarab a fost înființat prin aprobarea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din 28 septembrie 2022. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în ziua de 1 mai 2023 a fost sfințită piatra de temelie pentru noul așezământ monahal. Potrivit proiectului, acest măreț ansamblu urmează să fie construit în comuna argeșeană Vlădești, având călăuzirea părinților români de la Schitul Lacu din Sfântul Munte. Pentru început, cu ajutorul credincioșilor iubitori de Dumnezeu, într-o perioadă scurtă de doar șapte luni, a fost ridicat un paraclis care a fost pus sub ocrotirea Sfântului Neagoe Vodă Basarab. În prezent se află în desfășurare lucrările la biserica mare a schitului.
Sfântul voievod Neagoe Basarab, a fost ales drept ocrotitor spiritual al noului schit, el fiind unul dintre cei mai cunoscuți ctitori români din Athos.

































































