
În seara zilei de 14 august 2020, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, pe esplanada noii Catedrale Arhiepiscopale a fost oficiată, slujba vecerniei, litia, acatistul și utrenia, de către părintele arhimandrit Caliopie Ichim – Starețul Mînăstirii Argeșului, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Având în vedere contextul epidemiologic în care ne găsim, programul este unul special.
În acest sens, tipicul bisericesc privitor la săvârșirea slujbelor religioase din perioada 14 – 15 august 2020, a fost adaptat actualei perioade, după cum urmează:
– pentru evitarea aglomeraÈ›iei È™i a păstrării ordinii în rândul credincioÈ™ilor, în conformitate cu măsurile igienico-sanitare stabilite de autorități, racla cu moaÈ™tele Sfintei MuceniÈ›e Filoteia – Ocrotitoarea Eparhiei ArgeÈ™ului È™i Muscelului, nu va fi scoasă în procesiune;
– întrucât o parte din obiectivele care compun Ansamblul Mănăstirii Curtea de ArgeÈ™ se află în proces de restaurare È™i reabilitare, accesul persoanelor în incinta curÈ›ii Catedralei Voievodale va fi restricÈ›ionat;
– slujba Vecerniei din ziua de vineri, 14 august, precum È™i Sfânta È™i Dumnezeiasca Liturghie din ziua de sâmbătă, 15 august, se vor oficia pe esplanada noii Catedrale Arhiepiscopale È™i Regale din Curtea de ArgeÈ™;
Pe această cale, toți credincioșii sunt rugați să poarte mască de protecție, să respecte distanța de 2 m față de alte persoane în orice direcție, precum și toate celelalte dispoziții prevăzute de autorități referitoare la combaterea epidemiei de Covid-19.
Programul liturgic, de ziua hramului, va începe la ora șapte când se va face sfințirea apei, Taina Sfântului Maslu și Sfânta Liturghie, în Aghiasmatarul din fața Catedralei Arhiepiscopale.










