Anul acesta s-au împlinit 34 de ani de când Patriarhul Iustin Moisescu, al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut în Țara de peste veac. Profesor de înaltă ținută, strălucit traducător, remarcabil cercetător, a lăsat posterității o moștenire culturală importantă.
Deși a păstorit mai puțin de un deceniu, în timpul represiunii comuniste, împlinirile Bisericii Ortodoxe în acea vreme nu au fost puține.
Cu acest prilej, în ziua de 31 iulie 2020, în Catedrala Arhiepiscopală ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab, a fost oficiată slujba parastasului pentru Patriarhul Iustin, de către Părintele Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Eparhiei a vorbit despre personalitatea patriarhului Iustin, născut pe meleaguri muscelene: ”Mitropolitul Iustin Moisescu a devenit patriarh al zbuciumatei Biserici Ortodoxe Române în vremuri grele de îndurat, când stăpânirea, mai ales în deceniul al optulea din secolul trecut, își reluase atitudinea ateistă și de prigonire a Bisericii. Îndată după cutremurul din martie 1977, fusese demolată Biserica Enei din București, fapt consternant și rău prevestitor. Își începea patriarhatul cu o catastrofă precum i-a fost și perioada celor nouă ani de suplicii administrative, sfârșind tragic cu o moarte pe cât de grăbită, pe atât de suspectă.
Patriarhul Iustin a îmbunătățit învățământul teologic, susținând oameni de valoare, a înființat strălucita serie editorială „Părinți și Scriitori Bisericești”. Regimul, însă, era pornit asupra Bisericii.
În București erau „translate” unele locașuri de cult. Amenințarea buldozerelor era iminentă. Chiar și în aceste împrejurări babilonice, Patriarhul Iustin Moisescu a reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împiedice un mare sacrilegiu, demolarea Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu. Patriarhul Iustin i-a spus limpede lui Ceaușescu, în decursul unei audiențe, că necropola brâncovenească și biserica în care a fost prohodit I. L. Caragiale nu poate fi ștearsă de pe fața pământului. Și a rămas în picioare!
Toate aceste griji și potrivnicii care îi frământau conștiința și răspunderea uriașă care apăsa pe umerii săi de întâistătător, ca și vârsta, apoi boala, au grăbit sfârșitul Patriarhului Iustin, la etatea de 76 de ani.”
Biografia Patriarhului Iustin
Cel care avea să devină al IV-lea patriarh al României, Iustin Moisescu, s-a născut în data de 5 martie 1910 la Cândești, județul Argeș.
A studiat la Seminarul orfanilor de război din Câmpulung-Muscel (1922-1930) apoi la Atena și Strasbourg.
A fost profesor la Seminarul „Nifon” din București, dar și la Facultățile de Teologie Ortodoxă din Varșovia, Cernăuți și București.
În 1956, a fost hirotonit preot necăsătorit și, în același an, a fost ales Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului (hirotonit arhiereu în 15 martie). În 10 ianuarie 1957 a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei (întronizat la 13 ianuarie), unde a păstorit 20 de ani.
În 12 iunie 1977 a fost ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (întronizat la 19 iunie 1977), păstorind până la moarte.
În întreaga sa activitate, s-a distins ca unul dintre cei mai învățați ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română. Cu studii strălucite la Atena și Strassbourg, cu o activitate profesorală de mare ținută în țară dar și în Polonia, a înțeles de timpuriu importanța dialogului între Biserici.
Ca Patriarh, a condus ma multe delegații sinodale care au vizitat alte Biserici: Patriarhia Ecumenică (1978), Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Română din Statele Unite și Canada (1979), Biserica Ortodoxă Rusă (1980), Biserica Ortodoxă Sârbă (1981), Biserica Luterană din Suedia (1981), sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva (1981), Biserica Ortodoxă Bulgară (1982), Biserica reformată din Ungaria (1982), Biserica Ortodoxă din Grecia (1984).
În calitate de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române a acordat o atenție deosebită și activității editoriale.
A inițiat Colecția „Părinți și scriitori bisericești”, proiectată în 90 de volume, precum și colecția „Arta creștină în România”, în 6 volume. A fost tipărită o nouă ediție sinodală a „Bibliei” (1982), o nouă ediție a „Noului Testament” (1979), manuale pentru învățământul teologic superior și pentru seminariile teologice, teze de doctorat, cărți de cult, și-au continuat apariția revistele centrale bisericești și cele mitropolitane, ca și buletinele comunităților ortodoxe române de peste hotare.
Prin bogata sa activitate culturală, ecumenică și pastorală, patriarhul Iustin își înscrie numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii.