Skip to main content


La împlinirea a 31 de ani de la sacrificiul făcut de românii din București și din alte orașe ale țării în decembrie 1989, astăzi în catedralele, bisericile şi mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului,  s-au înălţat rugăciuni de pomenire pentru eroii revoluţionari care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.



 

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic s-a aflat în noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș unde împreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit slujba parastasului pentru toți martirii revoluției.

În urma represiunii din Timișoara, cât şi a celei din București, din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, dar și ulterior, în timpul diversiunii teroriste, au murit oameni care ieșit în stradă pentru libertate.

Potrivit rezultatelor cercetărilor Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, la Revoluția din 1989 s-au înregistrat în total 1.166 de victime în orașele declarate martir: Alba Iulia, Arad, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara.