Canonul cel Mare este una dintre cele mai impresionante creaţii ale imnografiei creştine, în care se oglindeşte cu multă măiestrie tema pocăinţei. Prin tema pe care o propune Canonul cel Mare, suntem conectaţi la posibilitatea unirii dintre om şi Dumnezeu prin pocăinţă. Canonul cel Mare este o Biblie în miniatură, pentru că rezumă întreaga perioadă descrisă de Sfânta Scriptură, de la păcatul strămoşilor, peregrinarea fiinţei umane spre găsirea fericirii paradisiace şi terminând cu lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat.
Prima săptămână a Postului Mare este deschisă de citirea, în patru părţi, a Canonului cel Mare sau Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în Paraclisul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, din cadrul Centrului Eparhial, elevii și profesorii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” au oficiat prima parte din canonul Sfântului Andrei Criteanul, iar în final a fost rostit un cuvânt de învățătură.

























