În viaţa citadină pariziană, Cioran o dă şi pe un fel de sihăstrie intelectuală. Se lupta din răsputeri ca din ceea ce scria el să rămână ceva pentru posteritate. Şi nădăjduia că numai ce rodeşte în singurătate poate dura în posteritate.
Însinguratul Cioran a glăsuit pentru cine are inimă şi capul pe umeri: „Nu dăinuie decât ceea ce a fost conceput în singurătate cu faţa la Dumnezeu, fie că eşti credincios, fie că nu!”
Avea stofă de sihastru dilematic şi intuia ceea ce avea să dăinuie!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
