În această lună, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.
Domnul ÅŸi Dumnezeul nostru, vrând să-Åži gătească LuiÅŸi biserică însufleÅ£ită ÅŸi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepÅ£ii Ioachim ÅŸi Ana – căci din aceÅŸtia avea să se nască Maica Sa după trup – ÅŸi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă ÅŸi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire ÅŸi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire ÅŸi fără sămânţă bărbătească ÅŸi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înÅ£elegere, aÅŸa cum numai El ÅŸtie; fiind Dumnezeu desăvârÅŸit a luat trup desăvârÅŸit, aÅŸa precum ÅŸi la început a făcut ÅŸi a plăsmuit firea omenească.
Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.
Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.
Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.
A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faÅ£a la pământ ÅŸi s-a rugat aÅŸa: “Doamne Dumnezeul părinÅ£ilor mei, căută spre roaba Ta ÅŸi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu ÅŸi Å¢i-l voi da Å¢ie să-Å¢i slujească toate zilele vieÅ£ii lui!”. Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeÅŸte de casa Lui, că se roagă ÅŸi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte ÅŸi ce nume va purta fiul ce i se va naÅŸte.
După ce a luat aceasta încredinÅ£are, ea a plecat de acolo săltând de bucurie. A zămislit ÅŸi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu ÅŸi I-a mulÅ£umit. Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: “Să-Å£i dea Å£ie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău”. Ana ÅŸi-a luat copilul ÅŸi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinÅ£a ce-o făcuse Domnului ÅŸi l-a dat în mâna lui Eli preotul. Åži i-a făcut maică-sa haine preoÅ£eÅŸti mici, pe măsura lui, ÅŸi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el ÅŸi se bucura. Åži a mai născut Ana trei feciori ÅŸi trei fete; ÅŸi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faÅ£a la pământ ÅŸi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea ÅŸi zicea: “Cea stearpă a născut ÅŸapte, iar cea cu mulÅ£i fii a slăbit. Că ea sălta de bucurie pentru cei ÅŸapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă ÅŸi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul ÅŸi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaÅŸurile cele veÅŸnice.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ştefan cel strălucit, care a trăit în biserica Sfântului Antipa.
Această stea de curând apărută s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Părinţii săi, Zaharia şi Teofana, oameni împodobiţi cu toate virtuţile şi plini de înţelepciune, locuiau în locul numit Zevgma, nu departe de biserica dumnezeiescului întâiului Mucenic şi arhidiacon Ştefan.
Când mama lui era îngreunată cu el, ea s-a ferit până la naştere de orice mâncare grasă, mulţumindu-se numai cu pâine, verdeţuri şi apă. La naştere i s-a arătat pe pieptul copilului o cruce luminoasă şi preafrumoasă, semn al răstignirii lui de mai târziu faţă de lume. Apoi a fost botezat şi când a crescut a fost dat să înveţe carte, şi învăţa cu multă sârguinţă, supus fiind părinţilor. După moartea împăratului Teofil, urâtorul de Dumnezeu, a fost urcat îndată pe tronul arhieresc de la Constantinopol, prin hotărârea lui Dumnezeu, Sfântul Metodie, iar cinstitul Zaharia, tatăl Sfântului Ştefan, a fost făcut preot de Sfântul Metodie şi rânduit în clerul bisericii celei mari. Atunci şi lui Ştefan i s-a tuns părul capului şi a fost rânduit şi el cleric la aceeaşi biserică. Şi pe cât de des se ducea tatăl lui la biserică, pe atât de des se ducea şi el. Când era de 18 ani i-a murit tatăl. Atunci s-a închis în biserica Sfântului Petru. Nu ieşea din biserică, se ruga necontenit şi se hrănea numai cu verdeţuri crude.
În al doisprezecelea an al domniei binecredinciosului împărat Vasile şi în al patruzecilea an al vârstei Cuviosului, a fost mare cutremur că s-a dărâmat cu totul biserica Sfântului Antipa. Cuviosul a ieşit din biserică şi a intrat într-o groapă ce semăna cu un mormânt. Acolo a stat 12 ani; şi din pricina umezelii s-a şubrezit şi de nevoie a ieşit din groapa aceea aproape mort. Apoi când a îmbrăcat schima îngerească a arătat nevoinţe călugăreşti şi mai mari, chiar mai presus de puterile omeneşti.
Aşa şi-a dus fericitul Ştefan acest drum anevoios şi aspru al nevoinţelor călugăreşti vreme de 55 de ani, iar în al şaptezecilea an al vieţii lui, şi-a dat în mâinile Domnului duhul său.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Sositeu, Narsu şi Isaac, care prin sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
