În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Atanasie cel din Aton, si cei împreuna cu dânsul, sase ucenici ai lui.
Acest luceafar stralucind pe firmamentul Sfintilor Parinti s-a nascut prin anul 930 la Trapezunt, din parinti de bun neam si fu numit Avramie la Sfântul Botez. Ramas orfan de mama si de tata la putina vreme dupa nasterea sa, a fost primit de o ruda a mamei sale, sotia unuia dintre notabilii Trapezuntului.
Când era copil nu era atras de jocuri galagioase, ci isi conducea mai degraba prieteniii in padure sau in apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Progresele rapide pe care le facea in studiile sale ii atrageau admiratia celor apropiati si, abia ajuns la vârsta adolescentei, fu remarcat de un inalt functionar imperial in misiune in acel oras, care se atasa de el si il lua cu el la Constantinopol. Primit in casa conducatorului militar Zefinezer (acesta din urma era ruda cu cei din familia Foca si din familia Maleinos. Fiul sau se casatorise cu verisoara si prietena din copilarie a lui Atanasie), el isi continua studiile sub indrumarea unui invatator remarcabil, Atanasie, si chiar fu avansat curând ca profesor adjunct, in ciuda vârstei sale tinere.
Elevii veneau din toate partile la Avramie, iar altii paraseau scoala invatatorului sau, nu numai din cauza stiintei lui si capacitatilor de a ii invata pe ceilalti, ci mai ales pentru amabilitatea lui, viata sa sfânta si aspectul sau dumnezeiesc. Imparatul Constantin VII Porfirogenetul il transfera intr-o alta institutie de invatamânt, dar cum discipolii se atasau de el mai abitir decât iedera de stejar, pentru a nu fi cauza unui scandal si a rivalitatii cu fostul sau invatator, Avramie – caruia ii era rusine de laude – se hotari sa renunte la cariera de profesor si cu ea la toate grijile secolului.
Revenit la Constantinopol, dupa un sejur de trei ani in regiunea Marii Egee, in compania conducatorului militar, acesta ii facu cunostinta cu ruda lui, Sfântul Mihai Maleinos (cf. 12 iulie), egumenul Lavrei de la Muntele Kyminas, care era bine cunoscut de toti oamenii de vaza. Cucerit de acest om dumnezeiesc, tânarul ii dezvalui dorinta sa de a imbratisa viata monahala. Spre sfârsitul discutiei, se prezenta la Sfântul Mihai nepotul sau, Nichifor Foca, pe atunci conducator militar al Anatoliilor, care nutri imediat o mare afectiune, amestecata cu admiratie, pentru Avramie.
Acesta, gasindu-si tatal spiritual asa cum si-l dorea inima sa, il urma pe Sfântul Mihai la Muntele Kyminas, unde primi curând Schima cea mica sub numele de Atanasie. Batrânul, dându-si seama ca tânarul sau discipol era deja inaintat in practica ascezei si dorind sa faca din el un ostas al lui Hristos calit in taina supunerii, ii refuza ingaduinta de a mânca o data pe saptamâna, permitându-i sa o faca o data la trei zile si ii porunci sa doarma pe o rogojina si nu pe un scaun, asa cum obisnuia. Atanasie, care fu insarcinat in calitate de copist si de ajutor de paracliser, se supunea fara crâcnire la tot ceea ce se impotrivea vointei sale, intr-atât incât ceilalti discipoli de o seama cu el il numeau “fiul ascultarii”. Dovedi un asemenea zel incât in mai putin de patru ani ajunse la curatia mintii si, inzestrat de Dumnezeu cu arvuna contemplatiei, fu socotit demn de a trece la stadiul isihiei. Mihai ii permise sa se retraga intr-o chilie de sihastru, la in jur de o mila de manastire, sa se hraneasca doar cu pâine uscata si apa, o data la doua zile, si sa isi petreaca intreaga noapte in priveghere. Astfel retras il gasi Nichifor Focas, in vizita la Kyminas, când veni sa il vada si ii dezvalui intentia sa de a deveni calugar in compania lui, indata ce imprejurarile o vor permite.
Intre timp, Nichifor Foca primise deja titlul de chef al armatelor si il cauta peste tot pe Atanasie. El scrise chiar judecatorului din Tesalonic, cerându-i sa ancheteze la Muntele Atos. Acesta se adresa protosinghelului Stefan care ii raspunse ca nu avea cunostinta de existenta acestui calugar. In ziua Nasterii Domnului, cu ocazia privegherii la care erau adunati toti atonitii in micuta biserica Protaton din Karyes, protosinghelul recunoscu in alura plina de noblete a tânarului Barnaba pe calugarul care ii fusese descris si ii porunci sa citeasca predica Sfântului Grigorie Teologul. Atanasie incepu sa ingâne ca un copil, dar protosinghelul ii porunci sa citeasca “asa cum stia”; nemaiputând sa se ascunda, incepu sa citeasca in asa fel incât toti calugarii venira sa se prosterneze plini de admiratie in fata lui. Cel mai de vaza dintre ei, Paul din Xiropotamu (cf. 28 iulie) prezise ca acela care venise mai târziu decât ei pe Munte avea sa fie inaintea lor in Imparatia lui Dumnezeu si ca toti calugarii aveau sa se supuna lui. Protosinghelul il lua deoparte pe Atanasie si, aflând adevarul, ii promise sa nu il tradeze si ii atribui o chilie singuratica, la trei stadii de Karyes, unde putea fara tulburare sa stea de vorba doar cu Dumnezeu. Acolo Sfântul isi asigura existenta copiind carti si dovedi asemenea dexteritate in aceasta activitate incât copia, cu o caligrafie eleganta si ingrijita, o Psaltire pe saptamina.
Totul parea sa decurga cât se poate de bine, când iata ca sosi vestea incoronarii lui Nichifor pe tronul imparatesc (963). Descumpanit in fata a ceea ce el considera ca o tradare, Atanasie, sub pretextul unui drum la Constantinopol, se imbarca pe data impreuna cu trei discipoli. Dar abia indepartându-se de tarm, il trimise pe unul dintre ei dupa suveran, cu o scrisoare anuntindu-si demisia ; il insarcina pe al doilea, Teodot, sa duca aceasta veste Lavrei si impreuna cu al treilea, Antonie, se indrepta spre insula Cipru. Acolo se prezentara la manastirea “Preotilor”, dându-se drept pelerini care, renuntând sa mai mearga pâna in Tara Sfânta, ocupata de saracini, voiau sa traiasca in impreujurimi ca asceti. Bucuria lui Nichifor când il intâmpina pe trimisul parintelui sau spiritual se intuneca repede când ii citi scrisoarea si imediat ceru sa fie cautat Atanasie. In acest timp Lavra, lipsita de parintele sau, cadea in ruine iar calugarii orfani nu isi putea gasi nici consolare nici armonie.
Când cei doi fugari aflara ca egumenul fusese informat ca imparatul cauta doi calugari corespunzând semnalmentelor lor, parasira locurile unde se aflau. Vânturile ii impinsesera pâna la litoralul Asiei Mici, lânga Attalia iar Atanasie avu o viziune cu starea paraginita in care se afla Lavra si anuntându-i ca sub conducerea lui i se predestina un viitor stralucit. Numai ce se hotarâsera sa ia drumul intoarcerii ca providenta ii facu sa il reintâlneasca pe Teodot, care era in drum spre Cipru in cautarea Sfântului ca sa il informeze de situatia de la Athos. La intoarcerea sa in manastire, Atanasie fu primit de catre calugari precum Hristos la Ierusalim iar Lavra se trezi din nou la viata. La scurta vreme Atanasie se duse la Constantinopol. Imparatul Nichifor, confuz, nu indraznea sa il primeasca in fastul in care o facea de obicei si imbracat cât se poate de simplu lua pe Sfânt deoparte, in camera sa, pentru a-si cere scuze si sa il convinga sa rabde pâna când circumstantele ii vor permite sa isi tina promisiunea. Lui Atanasie ii revelase Dumnezeu ca Nichifor avea sa moara pe tron, asa ca il incuraja la dreptate si blândete, apoi isi lua la revedere, având cu el un hrisov care acorda Lavrei titlul de Manastire Imperiala, cu o renta anuala considerabila si ii ceda manastirea Sfântul Andrei din Peristera in regiunea Tesalonic, ca anexa metoc (aceasta manastire fusese creata in secolul anterior de catre Sfântul Eftimie cel Tânar – cf. 15 octombrie. Dupa unii Jean Tzimiskis e cel care darui aceasta manastire Marii Lavre).
Intors la Athos, Sfântul prelua din nou conducerea lucrarilor. In cursul amenajarii portului, fu grav ranit la picior si trebui sa ramâna la pat trei ani, dar profita de aceasta imobilizare pentru a se consacra mai mult lui Dumnezeu si conducerii spirituale a fratilor.
La moartea lui Nichifor Foca, asasinat de Jean Tzimiskis care urca pe tron (969-976), cum noul suveran nu il agrea prea mult pe Sfânt din cauza atasamentului sau pentru suveranul precedent, unii dintre sihastrii atoniti, oameni simpli legati de vechiul lor mod de viata, il acuzara pe Atanasie ca transforma Sfântul Munte intr-un loc monden prin constructiile sale, plantatiile si constituirea unei mari manastiri. Imparatul il convoca pe Atanasie la Constantinopol, dar Sfântul isi lasa asupra lui o amprenta atât de puternica incât Tzimiskis isi schimba complet atitudinea si ii dubla renta printr-un hrisov. Apoi il trimise la Athos pe Eftimie din Studion, cu misiunea de a calma conflictul provocat de diavol si pentru a da Sfântului Munte prima sa organizare oficiala (972). [Actul, numit “Tragos”, semnat de imparat, Atanasie si 57 de egumeni si calugari, care a atestat de aceasta misiune, e pastrat la Karyes. Nu este expus, in prezenta Sfintei Comunitati, decât cu rare ocazii.] Din acel moment, manastirile cenobitice au inlocuit chiliile (atunci fura construite printre altele manastirile Vatoped, Iviron si Dochiariu), iar sihastrii se reconciliara cu cenobitii facând intre ei schimburi de bunuri : unii ofereau cenobitilor grija lor pentru isihie si pentru rugaciunea neîncetata, ceilalti procurau sihastrilor ordinea si armonia sub diriguirea egumenului, plasat in centrul comunitatii precum chipul lui Hristos.
Si chiar pustnici renumiti, precum preafericitul Nichifor cel Gol (în urma unei revelatii a Sfântului Fantin ei au plecat impreuna din Calabria , cf. 30 august. La moartea sa, din trupul lui Nichifor a curs mir. Nu este mentionat in sinaxare dar este in orice caz diferit de Nichifor mentionat la 4 mai), preferau sa renunte la austeritatea lor pentru a se bucura de invatatura Sfântului Egumen si pentru a gasi desavârsirea prin asceza umilintei si a ascultarii.
Rugaciunea Sfântului era atât de puternica impotriiva diavolilor incât acestia din urma inconjurau Muntele in mod nevazut, fara a putea sa se atinga de calugari, dar continuau sa il atace pe Atanasie. Intr-o zi ei ispitira pe un calugar neatent – care nu aprecia tensiunea ascetica a Sfântului – sa atenteze la viata acestuia. El se duse noaptea la usa chiliei Egumenului dar indata ce Atanasie iesi si il imbratisa parinteste, nefericitul lasa sa-i cada spada si, cazând la picioarele lui, isi marturisi intentia necurata. Sfântul il ierta imediat si ii arata de atunci o afectiune mai mare decât celorlalti discipoli.
Comunitatea, mai intâi limitata de catre imparat la 80 de calugari ajunse la 120 la sfârsitul vietii lui Atanasie si ea nu inceta sa creasca (ea va numara 700 in secolul XI.). Sfântul ramânea insa pentru fiecare ca un parinte. Isi incuraja calugarii sa lucreze cu mâinile lor pentru a evita trândavia, mama a tuturor viciilor si le dadea exemplul fiind întâiul in lucrarile cele mai dificile, care nu erau lipsite de cântecul psalmilor si de sarea Cuvântului dumnezeiesc. Ii invata ca scopul vietii calugaresti, in cenobie, ramânea acelasi ca si pentru sihastri : “a se pregati pentru iluminarea de catre Duhul Sfânt, prin curatirea mintii, sufletului si trupului” (Tipicul, p.102). Intr-o zi, calugarul Gherasim se duse la o chilie unde se retrasese Sfântul si ii vazu fata arzând ca o vatra. Mai intâi se dadu inapoi inspaimântat dar când se apropie din nou, il contempla radiind si inconjurat de o aura ingereasca. Pentru ca tipând isi trada prezenta, Atanasie ii ceru sa jure ca nu va vadi nimanui ceea ce vazuse.
Aceasta familiaritate cu Dumnezeu ii procura Sfântului o intelepciune divina atât in invatarea comunitatii cât si in corectarea greselilor calugarilor. Atunci când impunea fratilor un canon, il urma si el si chiar daca in public avea o atitudine austera si magistrala, când se afla cu discipolii, in particular sau pentru o munca in afara, era intotdeauna simplu, hazliu si de o mare blândete.
A vindecat pe multi bolnavi, dupa ce le-a aplicat plante medicinale pentru a ascunde puterea rugaciunii sale. Si multi dintre cei care veneau sa ii marturiseasca pacate ce dainuiau, precum mânia sau invidia, plecau de la el eliberati dupa ce Sfântul ii atingea cu cârja sa pastorala spunându-i fiecaruia : “Du-te in pace, nu mai suferi de nici un rau!”.
Pentru a raspunde nevoilor comunitatii, se intreprinse extinderrea bisericii iar lucrarile înaintara repede datorita donatiilor imperiale si ale prietenilor lui Hristos, nu mai ramânea de terminat decât cupola. Sfântul, care primise de la Dumnezeu revelatia sfârsitului sau, dupa ce si-a incurajat discipolii intr-o ultima cateheza, isi imbraca hainele de sarbatoare, isi punea culionul Sfântului Mihai Malein, pe care nu il purta decât la marile ocazii, si urca pe schelarie pentru a inspecta lucrariile (5 iulile 1001). Dintr-odata cupola se prabusi, antrenând pe Sfânt si pe cei sase calugari care il insoteau. Cinci dintre ei murira pe loc, doar Atanasie si zidarul Daniel ramasera in viata, striviti sub darâmaturi. Timp de trei ore vocea sfântului a putut fi auzita : “Slava tie Doamne Iisuse Hristoase, vino in ajutorul meu!”. Când calugarii cuprinsi de spaima reusira sa il elibereze, il gasira mort, cu mâinile in cruce pe piept, neavând decât o rana la picior. Trupul sau ramase intact si ca adormit timp de trei zile, pâna când toti atonitii, in numar de aproape trei mii, se adunara pentru a sarbatori funeraliile Parintelui si patriarhului lor. Din rana sa se scurse atunci sânge proaspat, care fu luat cu graba si care facu multe vindecari. Mai târziu, Sfântul Atanasie nu a incetat sa mijloceasca in mod miraculos pentru cei care veneau sa se inchine la mormântul sau, in fata caruia arde vesnic o candela.
Când Marea Lavra sarbatori intoarcerea sa la viata cenobitica, la 5 iulie 1981, dupa mai multe secole petrecute in idioritmie un lichid parfumat se prelinse dintr-odata pe sticla ce proteja icoana care acopera mormântul, manifestând multumirea Sfântului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Lampadie.
Acest sfânt din pruncie dându-se pe sine spre viata sihastreasca, si Duhului supunându-si trupul prin înfrânarea poftelor si prin dese rugaciuni, a stralucit ca soarele, si a luminat pe cei ce erau întunecati cu demonice înselaciuni. Si traind a facut multe minuni, precum si dupa ce s-a mutat catre Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfântului Mucenic Vasile, si a celor împreuna cu dânsul 70 de mucenici, ce au marturisit în Schitopoli.
Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Mucenic Iulian, ce este lânga târg.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului cuvios Mucenic Chiprian, care în Constantinopol la anul 1679 de sabie s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
