Skip to main content


În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a mucenicului Teona.

 

Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţian prigoană asupra creştinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Dumnezeu.

Fiind prins şi vădind în faţa împăratului înşelăciunea idolească, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i-au scos apoi un ochi şi i-au dat otravă. Rămânând în viaţă după toate acestea şi aducând la credinţă în Hristos pe fermecătorul Teona, care îi dăduse otrava, a fost supus la alte chinuri şi în cele din urmă i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar pe sfântul Teona, care fusese fermecător şi crezuse, l-au aruncat într-o groapa şi l-au împresurat cu pământ. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Sinclitichia.

Această sfântă era de neam ales, bogată şi evlavioasă; şi mulţi tineri o cereau în căsătorie pentru frumuseţea ei înfloritoare şi pentru averea ei cea multă. Dar ea îşi înălţa tot mai mult dorul către Dumnezeu. Pentru aceasta a părăsit cu totul grijile lumeşti şi şi-a dat toată silinţa spre adăugirea îmbunătăţirii sufletului, prin înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptător diavolul, s-a mutat cu mintea către Dumnezeu, mai înainte de despărţirea de trup.

Dar aproape de sfârşitul vieţii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni şi cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit şi cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-şi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi luând cununa biruinţei cu sfinţii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Grigorie cel din Acrita.

Acest sfânt era de neam din vestita insulă a Cretei. Părinţii lui, care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce s-a îndeletnicit mulţi ani cu învăţătura cărţii, părinţii au poruncit sfântului să pască oile.

În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul Grigorie dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, a plecat de acasă şi s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungată hrănindu-se cu puţină pâine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.

După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri. Şi a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă vrea cineva să păzească scurtimea cuvântului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus la Roma şi a primit tunderea şi haina călugărească, domolindu-şi trupul cu înfrânarea. După moartea împăratului Stavrachie, a venit în fruntea împărăţiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfântul Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei, pe sfântul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata sobornicească. În Roma sfântul Mihail s-a apropiat sufleteşte de cuviosul Grigorie şi la întoarcere l-a luat cu sine şi l-a aşezat în Mănăstirea Acrita.

Aici cuviosul a îndurat de bunăvoie nevoinţe foarte mari: umbla desculţ, avea numai o cămaşă, dormea pe o rogojină şi la două, trei zile gusta puţină pâine. Locuinţa o avea într-o groapă adâncă, unde cu amar plângea pentru tulburările ce frământau atunci Bisericile creştine. Mai pe urmă, ieşind din groapă, a petrecut într-o chilie strâmtă, fiind îmbrăcat cu o cămaşă de piele; şi umplând cu apă un vas mare ce se afla în grădină, îşi lepăda noaptea cămaşa şi intra în vas, unde citea toată Psaltirea; iar după ce o citea, ieşea afară şi intra în chilie. Şi aşa a făcut în toate zilele vieţii sale. Deci, cu asemenea lupte nevoindu-se fericitul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Fostirie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sais, care, fiind înecat în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoid, care, fiind călcat cu picioarele de chinuitori, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Domnina, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi pomenirea cuvioasei Tatiana, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul cuvios mucenic Romano cel din Carpensia, care, în Bizanţ mărturisind la anul 1794, prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.