In decembrie, in ziua a 22-a, pomenirea slavitului si intru tot laudatului ierarh Petru Movila,Mitropolitul Kievului al Galitiei si a toata Rusia.
Acest Sfant Ierarh de neam roman s-a nascut la Suceava, la 21 Decembrie 1596, ca fiu al lui Simion Movila – mai tarziu, domn in Muntenia si in Moldova – si al sotiei sale Marghita (Margareta). Petru era deci stranepotul lui Petru Rares (1527-1538; 1541-1546), bunicul sau Ioan, fiind casatorit cu fiica lui Rares. De mic copil a invatat carte si a fost educat in frica de Dumnezeu, mai ales ca avea drept unchi pe Gheorghe, Mitropolitul Moldovei, care impreuna cu un alt unchi al sau – Ieremia, domn al Moldovei, au ctitorit Manastirea Sucevita. Ii placea sa mearga la manastirile bucovinene si in special la moastele Sfantului Ioan cel Nou – sfant la care a avut evlavie toata viata.
Dupa uciderea tatalui sau in 1611 de catre sotia fratelui sau Ieremia (care-i ravnea tronul), a pribegit cu familia in Muntenia, asezandu-se definitiv in Polonia, unde familia viitorului ierarh avea multe cunostinte, daca nu chiar rude. Aici el are posibilitatea sa-si continue studiile la scoala ortodoxa a “Fratiei” din Lvov (Lemberg) unde a avut drept indrumator direct pe un diacon foarte iscusit de la care a invatat nu numai teologia, ci si multe limbi straine (slavona, ucraineana, polona, lituaniana si franceza), dar in special limbile greaca si latina de care era foarte pasionat. Nu se stie exact, dar se pare ca a studiat si la Academia (laica) din Lvov, unde si-a aprofundat cunostintele sale de limbi straine si de filozofie, pentru ca in alta parte nu le putea invata atat de bine. In cele din urma, dupa cum se stie, a facut cursuri si la Sorbona unde se preda tot in limba latina.
Dupa obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a trebuit sa faca si studii militare devenind astfel, inca de tanar, subofiter in armata poloneza. Ca militar, participa in 1620 la lupta de la Tutora – Iasi, in care alianta romano-turceasca invinge alianta moldo-poloneza, iar in 1622 ia parte la luptele de la Hotin. Totusi, elanul sau de tanar ostas nu-l va folosi prea mult in apararea intereselor Regatului Polonez, urmand ca in scurt timp sa se dovedeasca un si mai iscusit ostas in apararea Ortodoxiei amenintate de prozelitismul catolic si calvin. Situatia ortodocsilor din Ucraina de atunci era foarte grava mai ales in timpul fanaticului rege Sigismund al III-lea care a lipsit Ortodoxia de dreptul la existenta, confiscand astfel multe biserici si chiar averile personale ale ortodocsilor.
Nemaiputand suporta aceste lucruri, tanarul Petru se retrage in 1622 in partea de est a Regatului Poloniei, unde isi cumpara o casa si ceva pamant la Rubejovka, nu departe de Kiev, unde ctitoreste o biserica de lemn cu hramul “Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava”. Desi vizita destul de des Lavra Pesterilor, prefera sa stea mai mult in acel sat unde se ruga si citea foarte mult, ducand o viata contemplativa. Dupa cinci ani petrecuti in retragere si studiu al Sfintei Scripturi si al Sfintilor Parinti, intra in obstea Lavrei Pecerska unde, in noiembrie 1627 a fost calugarit cu acelasi nume de Petru iar, dupa numai cateva luni, devine egumen, fiind ridicat la treapta de arhimandrit, avand doar 31 de ani. Pe atunci, Ukraina de astazi facea parte din Regatul Catolic al Poloniei care era condus de regele Sigismund al III-lea care-i prigonea pe ortodocsi. Totusi acesta a confirmat alegerea lui Petru Movila ca staret la Kiev. Alegerea facuta de obstea Lavrei Pecerska care era pe atunci stavropighie a Patriarhiei Ecumenice a fost confirmata si de Patriarhul Kiril Lukaris al Constantinopolului.
Acest mare staret, chiar din primii ani de calugarie la Pecerska si pana in ultimul moment al vietii sale a purtat in ascuns pe sub hainele obisnuite o camasa tesuta din par foarte aspru ce avea presarati pe dinauntru niste nasturi de fier. Mai purta pe trup un brau tot din fier cu dinti ascutiti de la care a avut multe rani care deseori umflau trupul. Se ruga foarte mult, facea multe metanii si varsa rauri de lacrimi. Cu toate acestea, nevointa nu l-a impiedicat de la activitatea carturareasca si administrativa pe care se angajase sa o faca spre binele Ortodoxiei. In doar cinci ani de staretie la Pecerska, Arhimandritul Petru a desfasurat o bogata activitate bisericeasca si culturala, continuand sa tipareasca mai multe carti care aveau rostul de a apara Ortodoxia in fata prozelitismului catolic care a inceput sa pustiiasca aceste pamanturi imediat dupa “Unirea de la Brest-Litovsk” din 1596. Pune bazele unui colegiu, intai la Lavra, apoi la Manastirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovniceasca de la Kiev in 1633. A pus la dispozitia Academiei si domeniile sale de la Rubejovka pe care le cumparase inca inainte de calugarie.
Semneaza la 16 august 1628 declaratiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev in care erau condamnati clericii care au aderat la Uniatia din 1596. A sprijinit alegerea ca Rege al Poloniei a lui Wladislav I, in 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului si a mentinut “Fratiile Ortodoxe”.
Murind batranul Mitropolit Iov Boretki, Bunul Dumnezeu a randuit ca Arhimandritul Petru sa fie ales ca Mitropolit al Kievului, Haliciului (Galitia) si a toata Rusia (Mica, n.n). Aceasta datorita originii sale voievodale, dar mai ales pregatirii sale teologice si sprijinului celor care il cunosteau si care vedeau in el salvarea Ortodoxiei amenintata de iezuitii latini. Hirotonia in arhiereu a avut loc la 28 aprilie 1633 avand in fruntea soborului pe Patriarhul Teofan al Ierusalimului ca delegat al lui Kiril Lukaris, Patriarhul Ecumenic de atunci.
Ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia, timp de 13 ani, a desfasurat o intensa activitate bisericeasca si culturala, mai ales in domeniul tiparirii de carti bisericesti, cunoscandu-se peste 50 de carti ingrijite de el
Printre cartile de slujba, cea mai importanta este “Evhologhiul” sau “Trebnicul” (1646), care contine o parte originala si anume, explicarea sensurilor liturgice si dogmatice ale slujbelor, precum, si felul cum sa se pregateasca preotii pentru savarsirea lor. Alte carti de slujba, tiparite de el sunt: “Liturghierul” (1629), “Evangheliarul” (1636), “Apostolul” (1638), “Psaltirea” (1640), etc.
Dintre cartile de aparare a Ortodoxiei amintim “Lithos” (1644) in care combate primatul papal si Filioque printr-o expunere irenica si obiectiva a dogmelor ortodoxe.
Cea mai importanta lucrare a acestui sfant ierarh este desigur “Marturisirea Ortodoxa” (Pravoslavnica Marturisire), revizuita si corectata de Meletie Sirigul, cel mai invatat teolog grec al secolului al XVII-lea, prezent la Sinodul de la Iasi, care s-a tinut in trapeza Manastirii Sfintii Trei Ierarhi si la care au participat delegati ai Patriarhiei Ecumenice, aiBisericii din Kiev si ai Bisericii Moldovei, in frunte cu Mitropolitul Varlaam. Recunoasterea acestei lucrari de catre Sinodul Constantinopolitan in 1643, a facut din ea o Marturisire a intregii Biserici Rasaritene. A fost semnata la inceput de Patriarhul Ecumenic Partenie I si, ulterior, si de Patriarhii Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului. A fost tiparita in greaca populara in 1677, la Amsterdam si pentru prima oara in romaneste, la Buzau, in 1691, tradusa de Radu si Stefan Greceanu. Mult timp a fost folosita ca manual in scolile teologice din Rusia si din Tarile Romane, iar unii ierarhi importanti ai Bisericii de Rasarit cum sunt Patriarhii Nectarie al Ierusalimului sau Adrian al Moscovei i-au atribuit chiar un caracter inspirat.
Sub raport edilitar, acest mare Ierarh a restaurat Catedrala Sfanta Sofia din Kiev si cele doua manastiri care depindeau de ea, a reinnoit biserica mare a Lavrei Pecerska, a restaurat din temelie biserica Spasa, ctitorita de Cneazul Vladimir etc. A instituit vicari si protopopi pentru a indruma pe preoti si un “consistoriu” pentru a judeca abaterile clerului.
Sub raport cultural a acordat o atentie deosebita Academiei duhovnicesti din Kiev, corpul profesoral fiind recrutat din membrii Fratiei Ortodoxe, aceasta scoala fiind cea mai veche institutie de invatamant universitar la slavii ortodocsi.
Desi departe de plaiurile natale, marele Ierarh al Kievului n-a uitat de poporul roman din care a provenit si l-a ajutat ori de cate ori a fost nevoie. Astfel, el este cel care a trimis tipografii la Targoviste, Campulung si la Govora, iar la Iasi, pe langa tipografie a trimis si patru profesori pentru noua Academie infiintata de dreptcredinciosul domn Vasile Lupu, dupa modelul celei de la Kiev. In 1645 vine la Iasi si binecuvinteaza casatoria fetei lui Vasile Lupu, Maria, cu nobilul polonez Ianusz Radziwill.
Pe frontispiciul multora din tipariturile sale se gaseste stema Movilestilor sau a Tarilor Romane, unde domnisera membri ai familiei movilestilor. El insusi se intitula “fiu al voievodului tarii Moldovei” sau “fiu de domn moldovean”, ca expresie a dragostei fata de neamul din care descindea.
A trecut la Domnul in ziua de 22 Decembrie 1646, fiind ingropat in biserica mare a Manastirii Pecerska. Intreaga avere a folosit-o pentru restaurarea de biserici, infiintarea de scoli si intretinerea lor. Pentru deosebitele sale merite, Mitropolitul Petru Movila al Kievului a fost canonizat de Biserica Ortodoxa din Ucraina in luna Decembrie 1996.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei marii Muceniţe Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă.
Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocleţian. Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, şi al unei creştine cu numele Fausta. A învăţat credinţa creştină de la mama ei, iar Sfintele Scripturi de la un bărbat insuflat de Dumnezeu şi binecredincios, cu numele Hrisogon. Părinţii au măritat-o cu un elin, numit Publie. Din pricina necredinţei lui, sfânta se purta cu el fără dragoste; se prefăcea totdeauna bolnavă, ca să nu aibă nici o legătură cu el. Se îmbrăca cu haine proaste şi sărăcăcioase; stătea de vorbă numai cu femei nevoiaşe; slujea pe ascuns pe cei ce pătimeau pentru Hristos, intra în închisorile în care se aflau, le spăla şi le ungea rănile cu untdelemn şi le dădea hrană potrivită, însoţită fiind totdeauna de o slujitoare. Pentru toate aceste fapte, întâi a fost închisă de soţul ei, că îi ştia faptele. S-a întâmplat însă că soţul ei s-a înecat într-o furtună pe mare. Rămasă liberă, Anastasia a împărţit toate averile ei săracilor. După aceea, fără să se mai teamă, slujea celor ce pătimeau pentru Hristos; pe cei care mureau îi lua şi-i îngropa cu cinste. A îndemnat pe mulţi la mucenicie. A fost prinsă, supusă la chinuri de mulţi ighemoni împreună cu alte femei. În timpul chinurilor şi-a luat cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hrisogon.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota şi a fiilor ei.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zoil.
Tot în această zi, pomenirea deschiderii uşilor marii biserici a lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea alergării luminilor în jurul Bisericii lui Dumnezeu.
