Este trist să mergi, în prag de iarnă, pe alte coclauri, oricât ar fi de frumoase. Cunoştinţele mele, mai de sus şi mai de jos, unele mă încurajau, iar altele mă văicăreau, că mi se vor întâmpla mari nenorociri dacă merg, mai ales la Argeş, unde s-a auzit că mi s-a aprobat reşedinţă în Palatul Episcopal, construit de Carol I, în secolul al XIX-lea.
Profesorul Dimitrie Trică, s-a bucurat, dar cu rezerve mari.
– Părinte Costică, aşa-mi zicea mereu, chiar dacă eram călugărit cu numele Calinic, vreau să-ţi spun că trebuia să refuzi orice propunere la Argeş. Acolo-s lucrurile complicate. Eu răspund, la Consiliul de Stat, de Învăţământ, Sănătate şi Culte. De acolo vin cele mai multe reclamaţii şi anonime. Din întreaga ţară nu vin aşa de multe. Ce crezi? Nici dumneata n-ai să scapi! Vei avea mari necazuri! Cunosc foarte bine situaţia din întreaga ţară. Mergi într-un loc extrem de periculos.
Discursul lui Dimitrie Trică l-am luat cu titlul de inventar. Nu-mi mai păsa. N-am cerut nimic. Am fost chemat. Am răspuns. Îmi puneam nădejdea în Dumnezeu şi oamenii de bine. Parcă primejdia, pe care mi-o anunţa, începea să-mi fie dragă. Mă învăţasem cu situaţii crâncene.
– N-or fi ei mai răi ca alţii, i-am răspuns profesorului îngrijorat, c-o să mă „înfulece” argeşenii, cu fulgi cu tot. Voi vedea la faţa locului cum stau lucrurile.
La Mănăstirea Cernica atmosfera a început să se schimbe. Vedeam cum obştea aştepta să plec. Doreau să-şi aleagă stareţ nou. Vorba cu mortul, care stă pe laiţă trei zile, şi oricât ţi-a fost de drag în viaţă, trebuie să-l ascunzi sub brazdă, în nădejdea învierii.
Ca să nu las lucrurile neisprăvite, am întocmit toate inventarele şi am încredinţat, printr-un proces verbal, rânduiala: ecleziarhului – responsabil cu bisericile, economului – cu averea gospodărească; secretarului – documentele şi registrele oficiale; muzeografului – muzeele; arhondarului – grijă cu primirea oaspeţilor; responsabilului cu cimitirul – documentele şi registrele oficiale; casierului – valorile în obiecte de metal preţios; contabilului – documentele la zi cu toate operaţiile financiare, pivnicerului – cu grija de vinul bun pentru Sfânta Împărtăşanie.
Toţi responsabilii au semnat de luare la cunoştinţă. Se cam strâmbau ei, ce e drept, dar n-au avut încotro. Eu nu mai puteam răspunde de nimic, din Mănăstirea Cernica. Iar de supărări nu avea nevoie nimeni, din nicio parte.
Mi-am luat un exemplar din documentul asigurator. Ei au primit sub semnătură, câte unul, ca să nu-şi uite responsabilităţile, de care cam doreau să fugă. Intuiam că vacanţa de la Cernica se va lungi. După cum a şi fost. A ţinut aproape trei luni şi jumătate. Timp destul ca situaţia din Mănăstirea Cernica să ajungă anapoda şi de râsul lumii.
Încet-încet, îmi făceam bagajele mele sărace în agoniseală pământească. Din când în când, în chilie, mă uitam pe peretele din Răsărit, unde erau câteva icoane. Sfântul Nicolae stătea alături de icoana Sfintei Filofteia, iar Sfântul Calinic îmi fascina privirea cu surâsul său diafan.
– Cred că ţi-am greşit ceva, Sfinte Calinic, de mă dai de lângă tine. M-a podidit plânsul. Printre lacrimi vedeam zâmbetul serafic, neschimbat al Sfântului Calinic, protectorul meu blând şi iertător. Plânsul mi-a mângâiat inima.
În altă zi, făcându-mi ruga de seară, mi-am dat seama că voi pleca pentru totdeauna din mănăstirea dragă sufletului meu. Căutam cu privirea la icoana Sfintei Filoteea. În gândul meu se strecurau speranţe noi.
– M-a trimis Sfântul Calinic la tine, Sfântă Filoteie! A văzut că trebuie să devin curat şi sensibil ca un prunc. În loc să-mi altoiască un toiag, mă încredinţează grijii tale argeşene.
A fost prima noapte când m-am odihnit sub licărirea candelelor, ce luminau faţa sfinţilor mei protectori!
A doua zi, văzând calendarul pe perete, mi-a venit în minte să închid ochii. Cu degetul întins, m-am apropiat de calendar. Mi-am zis că acolo unde se va opri degetul, aceea va fi ziua hirotonisirii întru arhiereu.
Când am deschis ochii, am citit: 17 noiembrie 1985, duminică, ziua Sfântului Grigorie Taumaturgul.
Patriarhul Iustin hotărăşte, spre bucuria mea, chiar ziua de 17 noiembrie, ca zi de hirotonie.
Vedeam o încurajare divină!
Aşa s-a închis ultima filă a volumului II din Toată vremea-şi are vreme, plin de drame şi un strop de bucurie!
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
