Într-un cadru plin de bucurie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză, a participat la o activitate educațional-catehetică la Grădinița „Căsuța cu Povești” din municipiul Curtea de Argeș. Evenimentul a avut drept scop apropierea copiilor de valorile credinței ortodoxe și cunoașterea vieții Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor.
Sub îndrumarea doamnei profesoare Maria-Ramona Ciolpan, micii participanți s-au bucurat de o activitate interactivă în care au desenat și colorat planșe reprezentând chipul Sfântului Stelian. Activitatea creativă a fost completată de o relatare despre viața sfântului, adaptată înțelegerii celor mici, care a captat atenția și curiozitatea acestora. Viața Sfântului Stelian le-a adus copiilor un mesaj de iubire, ocrotire și credință, consolidând valorile morale și spirituale.
La activitate au participat Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a adus binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, felicitând pe toți și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.
Activitatea s-a încheiat într-un spirit de veselie și recunoștință, fiecare copil primind daruri oferite de organizatori, ca semn al dragostei și grijii față de cei mici.
Prin astfel de inițiative, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului demonstrează o preocupare constantă pentru educația religioasă a copiilor, contribuind la formarea unei generații ancorate în valorile creștine și în dragostea față de aproapele. Evenimentele de acest fel reprezintă punți între educația școlară și cea catehetică, creând un mediu propice dezvoltării armonioase a copiilor.
















