Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu prilejul hramului Mănăstirii Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș.
Credincioșii din Eparhia Argeșului și Muscelului l au sărbătorit astăzi pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Mulți pelerini și au îndreptat pașii către Mănăstirea Negru Vodă din orașul Câmpulung Muscel, județul Argeș, pentru a se închina la moaștele acestui cuvios, cunoscut ca ocrotitor al familiilor creștine, mijlocitor pentru cei care doresc să aducă pe lume prunci și mare tămăduitor pentru cei aflați în suferințe.
Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Siluan, Episcop al românilor ortodocși din Ungaria, a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară construit în curtea mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan a vorbit despre viața Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, îndemnându-i pe cei prezenți să urmeze exemplul său de credință, smerenie și rugăciune.
La finalul slujbei, în semn de aleasă prețuire și recunoștință pentru prezența și slujirea sa la hramul Mănăstirii Negru Vodă, starețul mănăstirii, arhimandritul Ieronim Gheorghiță, i-a oferit Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, o icoană cu Maica Domnului.
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a trecut la cele veșnice în anul 1638, după 30 de ani petrecuți într o peșteră aflată pe valea Râului Dâmbovița. A fost descoperit în anul 1944 de egumenul Mănăstirii Cetățuia Negru Vodă.
Hotărârea pentru canonizare a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2008, iar proclamarea locală a canonizării s-a făcut în data de 26 septembrie 2009.
Din 20 ianuarie 2013 moaștele sfântului au fost mutate de la Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă la Mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel.
- DCIM100MEDIADJI_0977.JPG
- DCIM100MEDIADJI_0981.JPG
- DCIM100MEDIADJI_0994.JPG






































































