Skip to main content

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria este una dintre figurile emblematice ale spiritualității ortodoxe românești. Viața sa, marcată de smerenie, dedicare profundă față de Dumnezeu și slujirea neobosită a aproapelui, continuă să inspire generațiile actuale. Prin activitatea sa catehetică și pastorală, precum și prin bogata moștenire literară și spirituală pe care a lăsat-o, Cuviosul Cleopa rămâne un simbol al vieții trăite după modelul Evangheliei. În anul comemorativ dedicat duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români, activitatea educațional-catehetică desfășurată la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș a oferit elevilor oportunitatea de a descoperi o viață exemplară, plină de har și iubire pentru Hristos.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Biroul de Cateheză din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș au organizat o lecție interactivă dedicată vieții Sfântului Cuvios Cleopa. Elevii, coordonați de domnul profesor Marius Ionuț Pițigoi, alături de doamna profesoară, Claudia Gheorghe, au participat la vizionarea unui material video despre viața marelui duhovnic. Această activitate a avut ca scop aprofundarea valorilor ortodoxe și apropierea tinerilor de exemplul lumii sfinte, reflectat de viața părintelui Cleopa.

Elevii au aflat detalii despre copilăria sa, despre intrarea sa în viața monahală și despre modul în care a urcat treptele duhovniciei cu smerenie, înțelepciune și curaj. Viața sa exemplară a servit ca model pentru elevi, punând în lumină calitățile necesare unui creștin adevărat: rugăciunea constantă, blândețea, iubirea necondiționată față de aproapele și fidelitatea față de dreapta credință. Cuviosul Cleopa a fost recunoscut nu doar pentru lucrarea sa pastorală și misionară, ci și pentru eforturile sale în apărarea Ortodoxiei în perioade de mari încercări. A fost cunoscut pentru curajul său de a înfrunta erorile doctrinare și pentru capacitatea de a aduce înapoi în sânul Bisericii pe cei rătăciți. Scrierile sale, precum Călăuză în credința ortodoxă și Predici la praznice împărătești și sfinți de peste an, reprezintă repere fundamentale pentru păstrarea și promovarea dreptei credințe. În timpul prigoanei comuniste, scrierile și cuvântările sale au fost un sprijin pentru credincioși, întărindu-le credința și speranța. Lucrarea sa catehetică și pastorală a inclus nu doar predici și spovedanii, ci și scrieri teologice și literare de o valoare inestimabilă. Mulți dintre ucenicii săi, au continuat să ducă mai departe moștenirea sa, publicând și răspândind învățăturile sale. Mormântul său de la Mănăstirea Sihăstria a devenit un loc de pelerinaj, unde oamenii vin să ceară ajutor și mijlocire, întărindu-și sufletele în credință.

Activitatea se înscrie în obiectivele Concursului Naţional Catehetic ”Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri” dedicat anului 2025, „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.

Activitatea catehetică desfășurată la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” a fost o reușită, oferind tinerilor un prilej de apropiere de viața unui mare sfânt al Ortodoxiei românești. Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria reprezintă un model desăvârșit de smerenie, iubire și slujire, iar exemplul său rămâne viu în inimile celor care îl cinstesc. Prin viața și activitatea sa, Sfântul Cleopa continuă să lumineze sufletele celor care caută cu sinceritate drumul spre Dumnezeu. Astfel, urarea sa, „Mânca-v-ar Raiul!”, este o invitație la sfințenie și la apropierea de împărăția cerurilor.

Close Menu