Skip to main content


În Duminica a IV-a după Praznicul Învierii, obștea monahală de la mănăstirea  argeșeană Trivale a avut marea bucurie de a-l avea prezent în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.



 

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Altarul de Vară ridicat în curtea mănăstirii.

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de răbdarea slăbănogului care a primit vindecare la scăldătoarea Vitezda din Ierusalim.  

Mănăstirea Trivale a fost ctitorită de Trifan și Stanca Stăncescu, în cea de-a doua jumatate a veacului al XV-lea. Prima biserică a fost din lemn. Va fi recladită din piatră de evlaviosul domnitor Matei Basarab (1632-1654). Între 1670 și 1673 aceasta ajunge în ruină, fiind refacută din piatră și cărămidă. Mănăstirea va fi pictată la 1731, de Ioasaf Grecu. Desfințată în timpul regimului comunist, după anul 1990 mănăstirea Trivale a reînviat, astăzi obștea monahală având ca stareț pe părintele ieromonah David Stoica.