Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat astăzi sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoțească. Au participat 12 candidați, absolvenți de studii teologice, care doresc să ocupe prin concurs un post clerical în cadrul Eparhiei și îndeplinesc condițiile canonice statutare și regulamentare bisericești.
Examenul s-a desfășurat în Sala Arhiepiscopală ,,Sfântul Mitropolit Iachint de Vicina” din incinta Protoieriei Pitești. Comisia formată din profesori universitari de la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte, precum și din clerici din cadrul Centrului Eparhial, a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Examenul a constat în susținerea unei probe scrise, urmată de o evaluare orală. Au fost verificate cunoștințele de dogmatică, morală, catehetică, omiletică, muzică bisericească, drept canonic, liturgică și administrație parohială ale candidaților.
Referindu-se la organizarea acestui examen, Ierarhul Argeșean a evidențiat buna pregătire a celor care s-au înscris, precum și importanța continuării pregătirii teologice pentru viitorii candidați la preoție.
Conform metodologiei cei promovați vor avea posibilitatea să candideze pentru un post clerical vacant din cadrul Eparhiei Argeșului și Muscelului.