La Paris, în anul 1662, savantul fizician se stinge din viață, iar sora sa, Gilberte, strânge notele lăsate (rămase), care formează ceea ce noi cunoaștem sub numele de „Pensees de Pascal”.
În căptușeala hainei sale, rămasă după moartea sa, s-a descoperit celebrul său Memorial, scris în noaptea de 23 noiembrie 1654: „De la zece jumătate seara, până la aproape douăsprezece și jumătate (două ore!) – FOC – Dumnezeu a lui Abraham, Dumnezeu a lui Isaac, Dumnezeu a lui Iacob, și nu al filosofilor și al savanților – Dumnezeu a lui Iisus – Certitudine – FERICIRE – Certitudine, Sentiment – VIZIUNE – fericire. Pace…uitare a lumii și a totului în afară de Dumnezeu. El nu se găsește decât pe căile învățate de Evanghelie – Măreție a Sufletului omenesc – Fericire, fericire – Renunțare totală și dulce – Supunere totală lui Iisus Hristos și directorului meu de conștiință!”
Din mila lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, așa am găsit și eu, în buzunarul unei bondițe purtată de scriitorul Ioan Alexandru, un Angajament, luat în fața Domnului Dumnezeu, după ce i s-a arătat, la miezul nopții, ca și lui Blaise Pascal.
Am desfăcut săculețul din buzunar. Am găsit un fir de busuioc, o bucățică de anaforă și un pergament (un fel de foaie de calc) pe care erau scrise câteva rânduri prin care arăta că FOCUL din Ceruri a venit, în valuri, asupra sa și a intrat într-un văzduh dumnezeiesc din care a auzit glasul lui Iisus, pe care dorea să-l audă personal și singur, ca și Pascal, despre care îmi vorbea adesea și era fascinat de viața sfântă.
În angajament a scris că mulțumește Domnului Dumnezeu pentru prezența în casa lui de pe Belgrad 5, și că nu va mai scrie nicio poezie fără să pomenească de Dumnezeu! Așa a fost! S-a ținut de Angajamentul făcut în fața Cerescului Părinte. A semnat la urmă, scriind cu sângele izvorât din ființa sa. Mi-a spus să nu știe nimeni! Poate că este bine să se știe cum se arată și lucrează Domnul Dumnezeu în viața unor oameni!
Înscrisul găsit l-am pus la loc în buzunar. Cred că este acolo!
Calinic Argeșeanul
