Ne apropiem de Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, cel mai important timp duhovnicesc din cursul anului bisericesc, când zilele sunt numite Sfinte şi Mari, ceea ce a făcut ca acest răstimp liturgic să primească și denumirea de Săptămâna Mare. Se numeşte aşa nu pentru că zilele ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.
În cadrul Parteneriatului Școală-Biserică, la Grădinița “Așchiuță ” din Pitești, alături de clasa pregătitoare și grupele de preșcolari, ” Avocați ” și “Bancheri”, cu sprijinul cadrelor didactice, profesori pentru învățământul preșcolar: Ionela Samoilă, Amalia Berevoianu, Lupu Teodora, Soldatu Manuela, Claudia Marinescu, Ene Roxana, părintele slujitor Samoilă Claudiu Nicolae de la parohia Poienărei, protoieria Curtea de Argeș, a susținut un program catehetic, având ca temă : SĂPTĂMÂNA PĂTIMIRILOR și ÎNVIEREA DOMNULUI, pe înțelesul copiilor.
La sfârșitul activității, elevii au primit iconițe cu Învierea Domnului, fișe de lucru și au fost răsplătiți cu dulciuri.



















