Luna ianuarie aș dori să se numească, mai pe limba noastră românească, Luna Ianuarie – Luna terestră a lui Mihai Eminescu.
Și doresc, ca înainte de a se ,,mântui” (a se sfârși) în Calendarul pe anul 2022, să mai adăugăm câteva gânduri despre poetul nepereche, Mihai Eminescu.
Când citim, mai cu atenție în scrierile sale, remarcăm marea sensibilitate a creștinului ortodox Mihai Eminescu și atunci când se făceau rugăciuni pentru Grigore Ghica voievod, aducându-ne aminte de sfatul său: ,,Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânța dezbinării în inimă, ci precum mergi și te împărtășești cu sângele Mântuitorului, astfel împărtășește-ți sufletul tău cu reamintirea trecutului, fără patimă și fără ură între fiii aceluiași pământ, fiii aceleiași mame sunt…”
Credința pe care o avea Mihai Eminescu era mai mult tainică, nu demonstrată zgomotos. M-am bucurat că și în domeniul Credinței, Mihai Eminescu și-a dovedit delicatețea sufletească, dar și vehemența apologetică (mărturisitoare!). Iată textul: ,, De ce Hristos e așa de mare? Pentru că prin Iubire, El a făcut cearta între voințe, imposibilă!”
Și noi, de-a lungul timpului, mai pricepem câte ceva din mersul lucrurilor, iar stările mai sensibile, ni se arată luminat. Față de Religie, Mihai Eminescu era cu o sensibilitate aparte și nu doar de ochii lumii.
Iată cum descria starea religioasă de pe vremea lui: ,,Religia, cu credințele ei fericite, care stabileau în mod dogmatic toate răspunsurile la întrebările cele mai mari ce preocupă o minte omenească, a suferit grele lovituri, însă numai negative, din partea unor ultime raționamente materialiste, care în sine sunt tot atât de neîntemeiate ca și mitologia grecească!”
Vedem, fără nicio posibilitate de tălmăcire și o cât de mică îndoială, Credința adevărată dreptmăritoare. Acestea sunt lămuriri pentru cei care au îndoieli asupra Credinței sale temeinice, ortodoxă, și cinstirea orânduielilor strămoșești. Atunci când participa la înmormântări și comemorări, scria astfel: ,,Ajunși în piață, în fața bustului de marmură al martirului Grigore Ghica Voievod, clericii începură cu citirea acelor molcome și tânguitoare versete (cântări) bisericești, scrise în dulcea limbă a trecutului, pline de sfințenie și pace sufletească prin care se cere de la Stăpânul lumii, răspunsul de veci, vecinică amintire și orânduirea sufletului martir în corturile drepților.”
Iată Credință statornică, dreaptă, solidă a lui Mihai Eminescu, și nu numai exprimată în scris, ci și prin participarea efectivă la toate manifestările ei în duh de pietate.
Nu doar pe vremea lui Mihai Eminescu, ci și mai înainte de el, dar și după, au existat situații incredibile în desfășurarea rânduielilor bisericești; că anumiți creștini, sau cei ,,liberi cugetători” erau înmormântați fără slujba îndătinată. Fără cruțare stigmatizează: ,,Oamenii degenerați sufletește ajung să-și îngroape morții, fără preot, ca și pe niște câini.”
Citind cu atenție în manuscrisele lui Mihai Eminescu, putem găsi tot felul de întâmplări care au fost consemnate pentru a ajunge la vindecarea tristelor întâmplări.
Am dorit, foarte pe scurt, să arătăm celor care nu au avut prilejul de a intra în tainele și realitățile și din viața religioasă a românilor din secolul al XIX-lea, câteva aspecte foarte importante!
Credem că nu vor mai fi îndoieli în privința sănătății religioase a lui Mihai Eminescu, care a intrat în nemurire!
Calinic Argeșeanul
