Cum gândea Nietzsche despre om? El zicea: „Omul e doar o funie întinsă între bestie și Supraom – o funie peste un abis”. Cred că se lămurește oricine care are un dram de gândire, cam ce era în capul acestui filosof zbuciumat și zguduit de îndoieli!
După venirea lui Zarathustra (adică Nietzsche), a Supraomului, el trece imediat la condamnarea Religiei. Întâi a atacat la rădăcina pomului și acum lovește în structură. În trecut, spune el, cea mai mare blasfemie era aceea împotriva lui Dumnezeu, însă acum, cea mai mare blasfemie este aceea împotriva vieții înseși. Aceasta este greșeala pe care Zarathustra crede că a făcut-o pe munte întorcând spatele lumii și rugându-se unui Dumnezeu care nu este acolo, el păcătuind împotriva vieții. Iarăși, se poate afirma că în mintea lui Nietzsche erau lucrurile esențiale încă nelămurite. Povestea din spatele acestei „morți” a lui Dumnezeu sau a pierderii credinței în valorile noastre superioare este relatată în eseul lui Nietzsche: „Cum a ajuns în sfârșit „lumea adevărată” o fabulă, eseu publicat în Amurgul idolilor. Eseul este subintitulat: „Istoria unei erori” și este o istorie extraordinar de condensată, pe doar o pagină, a filosofiei occidentale. Povestea începe, spune Nietzsche, cu filosoful grec Platon!” (pagina 218)
După cum s-a observat în decursul vremii, filosofia lui Nietzscshe era îmbrățișată de spiritele îndârjite și nemulțumite de vremuri și de viața „monotonă” și nevibrantă pe care o trăiau. Când nu-ți vine bine orânduirea și orânduiala, te apucă „dracii” lui Puiu Călinescu și înjuri totul, începând cu numele lui Dumnezeu cel viu!
Că dacă „e mort” n-are rost să-L mai înjuri!
Calinic Argeșeanul
