Cu Mihai Eminescu nu se putea glumi, mai ales pe stări esențiale ale societății românești. De aceea el răspunde „Reacționismului partidului Conservator”, pag. 242-263, astfel: „Noi susținem că poporul românesc, nu se va putea dezvolta ca popor românesc, decât dacă înaintăm încet dar păstrând firea noastră românească, decât să mergem repede înainte, dezbrăcându-ne de dânsa prin străine legi și străine obiceiuri; cel ce e de altă părere, să aibă îndrăzneala de a ne-o spune.”
Cine îndrăznea să-l contrazică pe Eminescu, la cultura și viziunea lui profetică? De aceea încerca o educație prin presa de atunci să facă îndemnuri ca acestea: „Golul nostru intelectual, setos de civilizație, a primit fără control, fără cântărire, idei și bune și rele, și potrivite și nepotrivite, ba, națiunea întreagă, cu prea puține excepții, nu vedea că niciodată o vorbă nu putea înlocui o realitate, că niciodată fraza culturii nu e echivalentă cu munca reală a inteligenței și, mai ales, cu întărirea propriei judecăți, care e cultura adevărată, cu libertatea adevărată, care e facultatea de a dispune de sine însuși prin muncă și capitalizarea muncii. Nu o utopie, o mie de utopii populau capetele generației trecute, care-și închipuiau libertatea fără muncă, cultura fără învățătură, organizația modernă fără o dezvoltare economică analogă. O serie de fraze ieftine copiau din gazete străine, din scriitori de mâna a doua, din discursurile unor politicieni trăiți și crescuți în alte țări, a înlocuit și înlocuiește încă în mare parte silința de a învăța singuri, raționamente străine, răsărite din alte stări de lucruri, înlocuiesc exercițiul propriei judecăți”.
Adevărat program de redeșteptare!
Calinic Argeșeanul
