Cel mai greu lucru din viaţă este să fim în pace cu toţi oamenii. Oricât ne străduim, nu putem elimina definitiv gâlceava, nemulţumirile, ura şi supărările de zi cu zi. Dar şi mai grav, duşmănia şi mânia sapă cu vârtoşenie la temelia de linişte şi pace.
Iisus Domnul a fericit pe cei care au dragostea să facă pace cu sine şi cu aproapele său: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!”
Dar a face pace este anevoios lucru dacă nu ai inima curată: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!”
Trebuie să câştigăm la pace pe fratele nostru, oricare ar fi el şi oricare ar fi pricinile care ne separă. Avva Antonie spune: „De la aproapele nostru vin şi viaţa, şi moartea. Dacă-l vom câştiga pe frate, îl câştigăm pe Dumnezeu, dacă-l smintim pe frate, păcătuim împotriva lui Hristos!”
Fratele câştigat cu pace şi întru răbdare ne deschide uşa Raiului!
Mersul printre stele – Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2013.