Trăind o vreme în Transilvania, am înţeles că trebuie să fim un pic şi „ecumenici”. Nu mă oprea nimeni să intru în sinagogă sau moschee şi cu atât mai mult în bisericile creştine. Mergeam şi în bisericile romano-catolice, reformate, luterane, unitariene. De câteva ori am mers chiar la adunările neoprotestanţilor.
În Transilvania şi în Dobrogea nimeni nu se mai miră când se vede o înţelegere şi preţuire frăţească. Acest simţământ normal şi necesar îl aveam noi în Transilvania. M-am bucurat mereu că Părintele Gheorghe Bălan avea aceeaşi manifestare şi, poate, mult mai deschisă.
Într-una din zile îmi spune cu bucurie:
– Am întâlnit un preot luteran la Sibiu, pe nume Karl Waedt. Cred că este un om deosebit. Vreau să-l cunoşti. Este la Mălâncrav de Criş. M-a invitat să-i fac o vizită. Mergi şi tu?
– Merg, desigur, îi spun bucuros prietenului şi colegului meu, mare iubitor de escapade.
Ne pornim la drum. Bălan Gheorghe nu mergea niciodată cu trenul, autobuzul sau avionul. Îi făcea o mare bucurie să iasă la ocazie. De obicei eu nu plăteam nimic la drum. Singur se gospodărea cu finanţele, iar eu nu ziceam nimic, pentru că eram invitatul lui.
De câteva ori, tot mergând împreună, după ce ne dădeam jos din maşina de ocazie, am observat că nu prea se înţelegea cu posesorul maşinii.
– Domnule, dar drumul de la Baia Mare la Alba Iulia costă vreo 50 de lei. Cum să-mi dai doar doi lei?
– Ia, colea, doi lei că-s de ajuns. Dacă nu-i primeşti, este treaba dumitale. Eu stăteam mai la distanţă, că-mi era ruşine de astfel de discuţie. Când am încercat să-i dau completare de la 2 lei până la 50 lei, mi-a luat din mână bancnotele şi punându-le în chimir, mi-a zis:
– Tu nu ştii valoarea banului şi nici distanţele. Să nu te mai amesteci.
Şoferul a plecat şi fără cei 2 lei, bombănind de mama focului.
Am ajuns la Karl Waedt, care, de atunci, a devenit şi cunoştinţa mea până azi.
Ne-a dus la biserica veche, monument istoric din bătrâne secole. Avea o viaţă plină de întâmplări dureroase. Spunea că la începuturi a fost biserică ortodoxă, după care a devenit catolică, iar acum este luterană. Se vedeau picturile care erau de o vârstă cu cele de la Voroneţ.
Mai târziu i-am făcut vizită la Manărade-Daneş, lângă Blaj. Era pastorul unei comunităţi de creştini luterani într-o parohie mai mare ortodoxă. De la el am primit un Liturghier greco-catolic, apărut cu binecuvântarea Mitropolitului Vasile Suciu de la Blaj.
Fără niciun fel de greutate se lega între noi o bună cunoaştere şi prietenie. Karl Waedt venea la Mănăstirea Cernica şi apoi la Mănăstirea Sinaia. Stătea la slujbele ortodoxe, de la Amin la Amin, fără să se mişte din loc. Era plin de bucurie.
– La voi, la ortodocşi, este purul adevăr. Aveţi cele mai frumoase slujbe din lume. Îmi pare rău că Martin Luther nu a cunoscut valoarea ortodoxiei. Poate că nu era dezbinarea aşa de mare.
Avea şi el multă dreptate!
Într-o vară, Karl Waedt a venit la Ciocotiş, în vizită reciprocă, fiind însoţit de prietenii săi din Germania, Ţabel cu casa şi Bibra. Pe atunci era foarte grav să primeşti străini prin casele româneşti, fără să le declari imediat prezenţa pe teritoriul României.
Deseori abordam probleme teologice. Karl Waedt era un mistic. Îl interesa bogăţia de har a Ortodoxiei. Când m-a poftit să ne rugăm în altarul bisericii luterane din Mănărade, am încercat să înţeleg dacă se gândeşte la oarecare convertire. Am stat în genunchi.
– Karl Waedt, ai toate calităţile posibile pentru un preot adevărat. Îţi mai lipseşte hirotonia, îi spun eu după ce ne-am ridicat din genunchi. Fără hirotonie nu poţi săvârşi Euharistia mântuitoare, potrivit Sfintei Scripturi din capitolul 6 a Evangheliei după Ioan.
S-a uitat lung la mine. Am deschis Biblia şi i-am arătat ceea ce nu se respectă de către Biserica Luterană şi că Martin Luther i-a lăsat fără preoţie lucrătoare, efectiv.
Era convins în sinea sa că aşa este. A dat însă vina pe Luther.
– Apoi, Luther nu-i Dumnezeu! El a greşit în reforma lui, dar noi trebuie să îndreptăm lucrurile, caut eu să-l lămuresc. Să ieşim din inerţia teologică secularizată.
De atunci n-am mai discutat astfel de probleme fundamentale pentru mântuire. Cred că s-a întâmplat, odată, ca fiul său, Johannes să asiste la un astfel de dialog. Acum el este preot în Germania. Cred că a înţeles exact cum stau lucrurile. Duhul Sfânt îl luminează şi mai mult. Este, desigur, pe drumul cel bun!
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
