Skip to main content

A crede în Domnul Dumnezeu este o știință absolută! Ca să crezi trebuie să vezi perfecțiunea făpturilor, luate, cu grijă, fiecare în parte: perfecțiunea unei stele, a omului, a unui arbore, a unei flori, a unei gâze neînsemnate! S-ar putea spune cu vădit curaj, că sunt tot atâtea probe despre existența Domnului Dumnezeu, câte ființe sunt pe pământ, adică mii și sute de mii și milioane de milioane!

Iată ce scrie scriitorul Victor Hugo: „Toată făptura fremătând de iubire, de bucurie deosebită și de încântare;/ Face să se înalțe din adâncul adâncurilor o cântare obștească/ Și laolaltă cu florile și stelele/ Proslăvește pe Dumnezeu”.

Pentru o mai bogată dovadă avem și din convorbirea (o parte din ea) pe care a avut-o poetul inspirat de Domnul Dumnezeu, cu un tăietor în piatră! Iată ce întreabă Lamartine:

– „Dacă dumneata n-ai fost niciodată la școală și nici n-ai învățat religia, pentru că nu se învăța pe vremea copilăriei dumitale și niciodată nu ai citit în cărțile în care se vorbește despre Dumnezeu, de unde știi dumneata că există Dumnezeu?

Tăietorul de lemne: Ah, domnule, mai întâi mi-a spus acest lucru mama!…Dar, chiar dacă mama nu mi-ar fi vorbit niciodată despre El și chiar dacă nu aș fi ascultat niciodată lecțiile de religie de la Biserică, colindând prin toată Europa, oare tot ce ne înconjoară, nu este o carte de Religie, care învață deschizând ochii și sufletul celor mai întunecați la minte? Oare numele Domnului Dumnezeu are nevoie de literele alfabetului pentru a fi citit? Oare, cunoașterea de Dumnezeu nu pătrunde în ochii noștri cu cele dintâi raze de lumină, în mintea noastră cu cea dintâi judecată, în inima noastră cu cea dintâi zvâcnire a ei? Nu știu ce spun ceilalți oameni, domnule, dar în ceea ce mă privește pe mine, n-aș putea să văd, nu zic o stea, dar numai o furnică, o frunză de copac, un fir de nisip, fără să le întreb: Cine le-a făcut?

Lamartine: Și dumneata răspunzi: Domnul Dumnezeu! Mereu Domnul Dumnezeu!”

Iar amiralul Jurien de la Graviere, președintele Academiei de Științe din Paris (1812-1892) a spus: „Botanica a avut totdeauna darul de a face sfinți și înțelepți…Ea admiră pe Creatorul în făpturile Sale!”

Așa trebuie să citim și să înțelegem Cartea Veșnică a Naturii!

Calinic Argeșeanul